9 definiții pentru tăgăduială
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli,
s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. –
Tăgădui +
suf. -eală.
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli,
s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. [
Pr.: -du-ia-] –
Tăgădui +
suf. -eală.
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli,
s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. A simțit din privirea mea netedă ca moartea, că aci nu încape tăgăduială. CAMIL PETRESCU, U. N. 123.
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli,
s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. – Din
tăgădui +
suf. -eală.
tăgăduiálă s. f.,
g.-d. art. tăgăduiélii;
pl. tăgăduiéli
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli TĂGĂDUIÁLĂ s. v. contestare. tăgaduĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tăgădui.
TĂGĂDUIALĂ s. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduire, (înv.) tagă, făgăduință. (~ celor afirmate de cineva.) Tăgăduială dex online | sinonim
Tăgăduială definitie
Intrare: tăgăduială
tăgăduială substantiv feminin