tăgăduială definitie

9 definiții pentru tăgăduială

TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. – Tăgădui + suf. -eală.
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Faptul de a tăgădui; negare, contestare; tăgadă, tăgăduire, tăgăduință. [Pr.: -du-ia-] – Tăgădui + suf. -eală.
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. A simțit din privirea mea netedă ca moartea, că aci nu încape tăgăduială. CAMIL PETRESCU, U. N. 123.
TĂGĂDUIÁLĂ, tăgăduieli, s. f. Nerecunoaștere, negare, contestare. – Din tăgădui + suf. -eală.
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
tăgăduiálă s. f., g.-d. art. tăgăduiélii; pl. tăgăduiéli
TĂGĂDUIÁLĂ s. v. contestare.
tăgaduĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a tăgădui.
TĂGĂDUIA s. contestare, dezmințire, negare, negație, renegare, tăgadă, tăgăduire, (înv.) tagă, făgăduință. (~ celor afirmate de cineva.)

tăgăduială dex

Intrare: tăgăduială
tăgăduială substantiv feminin