TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Despre oameni; reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec.

TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. (Reg.) Cu mișcări încete, molâu. – Et. nec.

TĂFĂLÓG, -OÁGĂ, tăfălogi, -oage, adj. Cu mișcări încete, molîu. Foaie verde foi de plop, Cucuie de-ăl tăfălog, Mai coboară-n vale-n Olt. I. CR. II 301. – Variantă: tofológ, -oágă (STANCU, D. 397) adj.

tăfălóg (reg.) adj. m., pl. tăfălógi; f. tăfăloágă, pl. tăfăloáge

tăfălóg adj. m., pl. tăfălógi; f. sg. tăfăloágă, pl. tăfăloáge

tăfălóg, V. tofolog.

tăvălúc și -úg m. (ca vălătuc, vălug, tumurug) și n., pl. e și urĭ (rudă cu vălug și vălătuc. Cp. și cu tăvălesc). Buștean rătund. Cilindru care se rostogolește pe ogor după boronit ca să se sfărîme toțĭ bulgăriĭ, orĭ pe arie ca să se desprindă grăunțele, orĭ pe un drum ca să se netezească petrișu. Cilindru de lemn (orĭ de fer) care se pune supt o greutate (de ex., o ladă de banĭ) ca s’o poțĭ muta (V. chezăș). – Și tăfălug, tefelug, pl. e, și tăfălog, pl. oage (vest).

TĂFĂLÓG, b. (Sd XXII), < subst., variantă la tăvăluc; cf. scurtat: Tăfală (Sur II).