TĂCEÁ, tac,
vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊
Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit.
2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊
Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. –
Lat. tacere. TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te,
adj. 1. Care tace, care nu vorbește;
p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit.
2. Puțin comunicativ, taciturn;
p. ext. discret, rezervat, timid. –
V. tăcea. TĂCEÁ, tac,
vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic, a se abține să vorbească. ◊
Loc. adv. Pe tăcute = în tăcere, în ascuns. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau molcom, mâlc, ca peștele, ca pământul, ca melcul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A sta în nemișcare, a nu se face auzit.
2. A înceta să vorbească, să plângă, a se întrerupe din vorbă; a amuți. ◊
Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = nu mai vorbi! isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde; a fi discret. ♦ A nu-și exprima fățiș părerea. –
Lat. tacere. TĂCÚT, -Ă, tăcuți, -te,
adj. 1. Care tace, care nu vorbește;
p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit.
2. Puțin comunicativ, taciturn;
p. ext. discret, rezervat, timid. –
V. tăcea. TĂCEÁ, tac,
vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi, a nu spune nimic. Bătrînul tăcea în jîlțul lui și privea încruntat înainte. SADOVEANU, O. I 257. Țăranii, care clătinaseră mereu din cap în semn de compătimire, cît a vorbit Pavel, tăceau. REBREANU, R. II 43. Toți tăcem ca într-o biserică. VLAHUȚĂ. R. P. 42. ◊
Expr. A tăcea molcom (chitic, ca chiticul, ea peștele, ca pămîntul sau
ca porcul în păpușoi) = a tăcea cu desăvîrșire, a nu scoate nici un cuvînt (și a nu face nici un zgomot). Nu te mai ascunde de mine, că eu tac chitic. MIRONESCU, S. A. 139. Iedul cel cuminte tăcea molcum în horn. CREANGĂ, P. 25. Da Sarsailă nu zicea nici «cîrc»; tăcea cum tace porcul în păpușoi. ȘEZ. II 104. Să vă țineți gura strînsă Și să tăceți ca pămîntul Ca să ne-auziți cuvîntul. TEODORESCU, P. P. 169.
Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Apoi intră cu toții înlăuntru... și... Tac mă cheamă. CREANGĂ, P. 251.
Tace și face, se spune despre cineva care își vede liniștit de treabă, fără vorbă multă, sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău.
Tace și coace, se spune despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦ (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate) A înceta orice zgomot, a sta în nemișcare. Uzinele negre, fabricile de săpun și cuie tăceau, ridicîndu-și sub cerul albastru coșurile uriașe și negre de fum. DUNĂREANU, CH. 145. Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte, Pădurea noastră tace părăsită. IOSIF, P. 46. Cînd era soarele în amiazi, firea tăcea. EMINESCU, N. 12.
2. A se întrerupe din vorbă, a înceta să vorbească. Tăcură deodată amîndoi. DUMITRIU, N. 60. De la un timp, văzînd că prietenul lui nu zice nimic, tăcu și el. VLAHUȚĂ, O. A. I 99. Ia taci și d-ta, moș Nichifor, taci, nu mai striga atîta pe biata văcușoară. CREANGĂ, P. 116. ◊ (Cu o precizare care întărește sensul) Tăcură din vorbă. GORJAN, H. I 16. ♦
Fig. A se potoli. Dintr-un timp și vîntul tace. COȘBUC, P. I 48. Taci, cumplita mea durere. ALECSANDRI, P. II 101. ◊ (La imperativ, adesea precedat de «ia», arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva) Cîți ani ai tu, Lili?... – Șaisprezece! – Ia taci! se miră Stănică. Ești bună de măritat. CĂLINESCU, E. O. II 96. Taci! că i-oi face eu cumătrului una, de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29. (
Expr.)
Tacă-ți gura! sau
taci din gură! = nu mai vorbi! lasă vorba! isprăvește! termină! Bine, bine, ți-oi cumpăra; taci din gură! ALECSANDRI, T. I 128. ◊
Tranz. (Rar) Eu cînt tot un cîntec d-aseară, Și-așa mi-e de silă să-l cînt, Și-l tac, dar nevrînd îl cînt iară! COȘBUC, P. I 64. Vulpea tăcu cîntecelul, îl lăsă neisprăvit. PANN, P. V. III 54.
3. A nu răspunde, a nu riposta. Și rîdeam făcîndu-i glume; El tăcea, răbdînd mereu. COȘBUC, P. I 262. Spune drept, nu ești Gerilă? Așa-i că taci?... Tu trebuie să fii. CREANGĂ, P. 240.
4. A nu vorbi despre ceva, a nu-și exprima fățiș părerea; a tăinui, a ascunde. Nu puteam să tac și să nu-ți spun. SADOVEANU, N. F. 115. A tăcea și lașii știu. COȘBUC, P. I 257. De aș ști că mă vei și omorî, nu pot să tac. NEGRUZZI, S. I 257. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊
Expr. Cînd nu tace o gură, nu tace o lume întreagă = dacă spui cuiva o taină, o află toată lumea. ◊
Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcînd. EFTIMIU, Î. 180. Acum îi apăreau numeroase și irefutabile toate argumentele pe care le tăcuse adineaori. C. PETRESCU, Î. II 221. Într-o mahala tihnită, a căria nume îl vom tăcea de frica poliției, locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici. NEGRUZZI, S. I 71.
TĂCÚT1 s. n. Tăcere. S-a pus Lina pe tăcut Și vedeam că-i umblă ochii. COȘBUC, P. I 50. ◊
Expr. Pe tăcute = fără a spune nimic, în tăcere; pe ascuns. Au mîncat amîndoi din toate pe tăcute și pe nebăute după obiceiul locului. CARAGIALE, O. III 63. – Formă gramaticală: (în
expr.) tăcute.
TĂCÚT2, -Ă, tăcuți, -te,
adj. Care tace, care nu vorbește,
p. ext. care nu face zgomot (
v. calm, liniștit); care vorbește puțin, căruia nu-i place să vorbească (
v. taciturn). Era un om tăcut; nu schimba cu nimeni un cuvînt. MIRONESCU, S. A. 118. Și-au stat tăcuți, că i-a cuprins O jale pe-amîndoi. COȘBUC, P. I. 228. Stan era om tăcut în feliul său. CREANGĂ, P. 142. Îl vedea mai tăcut și mai retras. NEGRUZZI, S. I 25. ◊
Fig. Tăcută nălucește biserica străbună, Cu turnuri răsucite ascunse sub cupole. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 125. ◊ (Substantivat) Strigă, strigă, mutule, nu tăcea, tăcutule. ȘEZ. III 123.
TĂCEÁ, tac,
vb. II.
Intranz. 1. A nu vorbi nimic. ◊
Expr. A tăcea chitic (sau molcom, ca peștele, ca pământul) = a nu spune nimic. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea spre a nu se da de gol. Tac mă cheamă = nu spun o vorbă. Tace și face, se spune despre cineva care acționează fără vorbă multă sau despre cineva care uneltește în ascuns ceva rău. Tace și coace, se zice despre cineva care plănuiește în ascuns o răzbunare. ♦
Fig. (Despre elementele naturii și despre lucruri personificate). A sta în nemișcare.
2. A înceta să vorbească, a se întrerupe din vorbă. ◊
Expr. Ia (sau ian) taci! arată bucuria sau neîncrederea în cuvintele cuiva. Tacă-ți gura sau taci din gură! = isprăvește!
3. A nu răspunde, a nu riposta.
4. A tăinui, a ascunde. ◊
Tranz. Am trecut prin viață, durerile tăcând (EFTIMIU). ♦ A nu-și exprima fățis părerea. –
Lat. tacere. TĂCÚT1 s. n. (În
expr.) Pe tăcute(le) = în tăcere, pe ascuns. [Formă gramaticală: (în
expr.) tăcute(le)] –
V. tăcea.
TĂCÚT2, -Ă, tăcuți, -te,
adj. 1. Care tace, care nu vorbește;
p. ext. care nu face zgomot; calm, liniștit.
2. Taciturn;
p. ext. discret, rezervat, timid. –
V. tăcea.
tăceá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. tac, 1
pl. tăcém, 2
pl. tăcéți;
conj. prez. 3 să tácă;
imper. 2
pl. tăcéți;
ger. tăcấnd;
part. tăcút
tăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tac, 1 pl. tăcém, 2 pl. tăcéți, imperf. 3 sg. tăceá, perf. s. 3 sg. tăcú; conj. prez. 3 sg. și pl. tácă; imper. 2 pl. tacéți; part. tăcút tăcút s. n. (pl. tăcute în loc. pe~) TĂCÚT adj. 1. v. ursuz. 2. v. liniștit. 3. calm, liniștit. (Pe aleile ~.) 4. liniștit, mut. (Natură ~.) A tăcea ≠ a grăi, a spune, a vorbi, a zice Tăcut ≠ comunicativ, guraliv, limbut, palavragiu, vorbăreț tăceá (-ac, -ăcút), vb. – A nu vorbi. –
Mr. tac. tățeare,
megl. tac, tățeari,
istr. tǫcu.
Lat. tăcēre (Pușcariu 1708; REW 8517),
cf. vegl. takar,
it. tacere,
prov. tazer,
fr. taire. –
Der. tăcere,
s. f. (liniște); tăcut,
adj. (silențios); tacit,
adj., din
fr. tacite; taciturn,
adj., din
fr. taciturne; taci-și’nghite,
s. m. (varietate de gogoși).
A TĂCEÁ tac 1. intranz. 1) A nu scoate nici un sunet; a nu spune nimic. ◊ ~ chitic (sau molcom, ca chiticul, ca peștele, ca pământul) a nu rosti nici un cuvânt. Taci și înghite nu te opune. 2) A înceta să plângă, să râdă sau să vorbească. ◊ Tacă-ți gura (sau taci din gură)! Termină odată! 3) fig. A înceta de a se mai manifesta; a amuți. Vântul tace. 2. tranz. rar A ține în taină; a nu da pe față; a tăinui. ~ un nume. ~ o durere. [Sil. tă-cea] /<lat. tacere TĂCÚT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TĂCEA. 2) (despre oameni) Care vorbește puțin; care este închis în sine; taciturn. ◊ Pe ~te pe ascuns. /v. a tăcea tăceà v.
1. a nu vorbi: tace de frică; fig. a fi ca mut: tace ca peștele, tace chitic, tace molcom;
2. a-și stăpâni gura: taci din gură șl tacăți-gura. [Lat. TACERE].
tăcut n.
1. care tace sau vorbește puțin: discret, taciturn;
2. fig. lipsit de sgomot: casă tăcută. ║ adv. pe tăcute, în tăcere.
2) tac, tăcút, a
tăceá v. intr. (lat. tacére, it. tacére, pv. tazer, fr. taire). Nu vorbesc, nu fac nicĭ un zgomot. Tacĭ din gură! expresiune pleonastică p. a impune maĭ multă tăcere.
tăcút, -ă adj. Care tace din natura luĭ (taciturn, mocnit): om tăcut. Lipsit de zgomot: casă tăcută.
Pe tăcute, fără a vorbi saŭ a face zgomot: a lucra pe tăcute.
TĂCUT adj. 1. insociabil, morocănos, mut, necomunicativ, neprietenos, nesociabil, posac, posomorît, taciturn, urîcios, ursuz, (livr.) hirsut, (pop.) sanchiu, (înv. și reg.) moros, sunducos, tăcător, (reg.) modoroi, mutac, mutăreț, (Olt.) dugos, (Mold.) pîclișit, (prin Transilv.) tăcătoi, (Bucov. și Mold.) tălmut, (fig.) închis. (Om ~.) 2. liniștit, (livr.) silențios. (O stradă ~; un interior ~.) 3. calm, liniștit. (Pe aleile ~.) 4. liniștit, mut. (Natura ~.) ALIUD EST CELARE, ALIUD TACERE (lat.) una este să tăinuiești, alta e să taci – Discreția și complicitatea nu sunt unul și același lucru. INTER ARMA SILENT LEGES (lat.) pe timp de război legile tac – Cicero, „Pro Milone”, IV, 10. Mai cunoscută varianta: „Inter arma silent musae” („Pe timp de război, muzele tac”). Vremurile tulburi nu sunt prielnice echității și dezvoltării artelor și științei. QUI TACET CONSENTIRE VIDETUR (lat.) cine tace pare a consimți – Principiu de drept canonic, luat ca deviză de papa Bonifaciu VIII. SI TACUISSES, PHILOSOPHUS MANSISSES (lat.) dacă tăceai, filozof rămâneai – Boethius, „De consolatione philosophiae”, II, 13. Cuvinte devenite proverbiale, prin traducere, în numeroase limbi. A TĂCEA a blătui, a închide pliscul, a tăcea ca mortul în păpușoi, a trage fermoarul, a-și ține botul / gura.
a tăcea ca melcul / ca peștele expr. a nu spune nimic.
a tăcea ca mortul în păpușoi expr. a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important pentru a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe.
a tăcea chitic / mâlc / molcom expr. a nu spune nimic.
moarte tăcută expr. (
intl.) gâtuire, sugrumare, strangulare.
tacă-ți cața! / fleanca! / gura! / leoarba! / pliscul! expr. (
vulg.) taci!, liniște!, încetează!
TACI! arășel!, ciocu’ mic!, mucles!, schimschi, șadap!, șarap!, tacă-ți cața! / fleanca! / leoarba! / pliscul!, ține-ți clanța!, zât!
taci și înghite! expr. taci și vezi-ți de treabă! / și suportă!
taci și sapă! expr. lasă vorba și muncește!
tăcut ca mormântul / ca un pește expr. 1. tăcut, taciturn, rezervat.
2. discret, secretos.