TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A arde ceva până când se transformă în tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune.

TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. (Pop.) 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Tăciunos. – V. tăciuna.

TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. 1. Tranz. A arde ceva până când se face tăciune (1). 2. Refl. (Despre unele cereale) A fi atacat de tăciune (2). – Din tăciune.

TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele (1). 2. (Despre unele cereale) Atacat de tăciune (2); tăciunos. – V. tăciuna.

TĂCIUNÁ, tăciunez, vb. I. (Rar) 1. Tranz. A arde (ceva) pe jumătate, pînă se face tăciune. Luînd fiecare fire de bob uscat, le tăciunează la focul lămpii. ALECSANDRI, la TDRG. 2. Refl. (Despre grîu, porumb, orz) A fi atacat de tăciune. Ba uneori porumbul se tăciuna. ISPIRESCU, L. 206.

TĂCIUNÁT, -Ă, tăciunați, -te, adj. 1. (Despre oameni sau despre părul, ochii, tenul lor) Negru ca tăciunele. Un tînăr negricios, cu părul tăciunat și aspru, cu ochii de cărbune. MIHALE, O. 449. 2. (Despre cereale) Atacat, năpădit de tăciune.

tăciuná (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 tăciuneáză

tăciuná vb., ind. prez. 3 sg. tăciuneáză

TĂCIUNÁ vb. v. carboniza.

TĂCIUNÁT adj. (FITOP.) tăciunos. (Plantă ~.)

A TĂCIUNÁ ~éz tranz. A supune unei arderi incomplete; a preface în tăciune. /Din tăciune

A SE TĂCIUNÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre cereale) A fi atacat de tăciune. /Din tăciune

TĂCIUNÁT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre ochi, păr, ten) Care este negru ca tăciunele. 2) (despre cereale) Care este atacat de tăciune; tăciunos. /v. a se tăciuna

tăciunà v. a strica grânele de tăciune: uneori, porumbul se tăciuna ISP.

tăcĭunéz (mă) v. refl. (d. tăcĭune). Mă îmbolnăvesc de tăcĭune: grîŭ tăcĭunat.

tăciuna vb. v. CARBONIZA.

TĂCIUNAT adj. (FITOPATOLOGIE) tăciunos. (Plantă ~.)