TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare.

TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.; reg.) Lupul-vrăbiilor. [Pr.: -că-i-] – Tăcăi + suf. -toare.

TĂCĂITOÁRE, tăcăitori, s. f. (Ornit.) Lupul-vrăbiilor (v. lup). Numirea tăcăitoare... vine de-acolo pentru că pasărea aceasta uneori, cînd zboară, tăcăiește cu ciocul. MARIAN, O. II 78.

tăcăitoáre (reg.) (-că-i-) s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri

tăcăitoáre s. f., g.-d. art. tăcăitórii; pl. tăcăitóri

TĂCĂITOÁRE ~óri f. Pasăre migratoare insectivoră cu penaj cenușiu (pe spate), albicios (pe abdomen) și negru (pe aripi, pe coadă și pe părțile laterale ale capului), cu ciocul scurt, încovoiat, și cu gheare puternice; berbecel; sfrâncioc; lupul-vrăbiilor. /a tăcăi + suf. ~toare

tăcăitoare f. Buc. sfrancioc. [Pasărea tăcăe într’una].