tăbultoc definitie

9 definiții pentru tăbultoc

TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.
TĂBULTÓC s. m. v. tăbâltoc.
TĂBÎLTÓC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultóc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.
TĂBULTÓC2, tăbultoci, s. m. (Mold.) Om scund și îndesat; bondoc. Foaie verde, iarbă lată, Stau flăcăii să se bată, Pentr-un tăbultoc de fată. ȘEZ. II 217.
TĂBULTÓC1 s. n. v. tăbîltoc.
TĂBULTÓC s. m. Om scund și îndesat. – V. tăbâltoc.
tăbultóc (= tăbâltoc (sac)) s. n., pl. tăbultoace
tăbultoc n. Mold. 1. partea sacului plin de taină; 2. fig. scurt și gros. [Și tobultoc: v. tăbueț, dar de formațiune obscură].
tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbultoc dex

Intrare: tăbultoc (persoană; -i)
tăbultoc persoană; -i
Intrare: tăbultoc (sac; -oace)
tăbultoc sac; -oace