tăbuieț definitie

7 definiții pentru tăbuieț

TĂBUIÉȚ1, tăbuieți, s. m. Tăbultoc2. La crîșmuța cea de piatră Stau feciorii să se bată Pentr-un tăbuieț de fată; Stați, feciori, nu vă băteți, Că mai vine-un tăbuieț. ȘEZ. VIII 60. – Variantă: tăbăiáță (SEVASTOS, N. 244) s. f.
TĂBUIÉȚ2, tăbuiețe, s. n. Săculeț; tăbîltoc. Fata moșneagului la deal, fata moșneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuiețul în spate la moară. CREANGĂ, P. 283.
TĂBUIÉȚ, tăbuiețe, s. n. Tăbâltoc. – Ucr. tobolec’.
TĂBUIÉȚ s. v. față, învelitoare, săculeț, săcușor.
tăbuiéț2 adj. m. (reg. și fam.) scurt și gros (ca un tăbuieț).
tăbuĭéț n., pl. e (vsl. tobolĭcĭ, sac, rus. tobólec, tașcă de vînzătoare, traistă. V. tăbultoc). Nord. Săculeț. Traistă de călătorie.
tăbuieț s. v. FAȚĂ. ÎNVELITOARE. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

tăbuieț dex

Intrare: tăbuieț
tăbuieț