TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -ăluță.

TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. Diminutiv al lui tabla. – Tabla + suf. -uță.

TĂBLĂLÚȚĂ, tăblăluțe, s. f. Tavă mică; șervețel cu care se acoperă o tavă sau o măsuță. În jurul mesei stăruiește de ani o tăblăluță de lînă, pe care tăblăluță de lînă o lampă de o curățenie desăvîrșită strălucește. SADOVEANU, O. III 489.

tăblălúță (rar) (tă-blă-) s. f., g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe

tăblălúța s. f. (sil. -blă-), g.-d. art. tăblălúței; pl. tăblălúțe