tăbăcire definitie

2 intrări

21 definiții pentru tăbăcire

TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. A bate foarte tare pe cineva. – Din tabac2.
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci.
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A prelucra pielea brută cu ajutorul tananților, transformând-o într-un produs care nu putrezește, moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac2.
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci și rezultatul ei; tăbăceală, tăbăcit1, argăsire, argăseală, argăsit, tanaj. – V. tăbăci.
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs care nu putrezește și care este moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent la uzură; a argăsi, a dubi. Meșteșugarii... tăbăcesc piei de vite mari pentru opinci. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 204. ◊ Fig. Un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile. CARAGIALE, O. I 187. ♦ (Familiar) A zdrobi în bătăi, a snopi. Jupîn Moțatu spusese calfelor să mă tăbăcească bine, fără să mă omoare însă. STANCU, D. 341.
TĂBĂCÍRE, tăbăciri, s. f. Acțiunea de a tăbăci; argăsire. Institutul va elabora de asemenea un procedeu tehnologic pentru tăbăcirea rapidă a pieilor. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2890.
TĂBĂCÍ, tăbăcesc, vb. IV. Tranz. A transforma pielea brută, cu ajutorul tananților, într-un produs moale, suplu, impermeabil, elastic și rezistent; a argăsi. ♦ Fig. (Glumeț) A snopi în bătăi. – Din tabac2.
tăbăcí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 să tăbăceáscă
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
tăbăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbăcésc, imperf. 3 sg. tăbăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbăceáscă
tăbăcíre s. f., g.-d. art. tăbăcírii; pl. tăbăcíri
TĂBĂCÍ vb. a argăsi, (reg.) a cruși, (Mold., Bucov. și Transilv.) a dubi. (A ~ pieile.)
TĂBĂCÍ vb. v. pipa, snopi, stâlci.
TĂBĂCÍRE s. argăseală, argăsire, argăsit, tăbăceală, tăbăcit, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (~ pieilor.)
A TĂBĂCÍ ~ésc tranz. (piei de animale) 1) A trata cu tananți (pentru a da însușirile necesare); a dubi; a argăsi. 2) fig. A bate foarte tare; a zdrobi în bătăi; a snopi; a toropi; a stâlci; a stropși; a făcălui. /Din tabac
tăbăcì v. 1. a prepara pieile cu acid tanic (spre a le face solide și impermeabile); 2. (ironic) a snopi în bătaie: lupii îndată îi (caprei) tăbăciră pielea PANN; 3. fam. a uza: și-a tăbăcit gingiile.
tăbăcésc v. tr. (d. tabac 1). Lucrez peile cu ácid tanic ca să le fac bune p. industrie. Fig. Bat, snopesc în bătaĭe. – Și argăsesc; în nord dubesc.
TĂBĂCI vb. a argăsi, (reg.) a cruși, (Mold., Bucov. și Transilv.) a dubi. (A ~ pieile.)
tăbăci vb. v. PIPA. SNOPI. STÎLCI.
TĂBĂCIRE s. argăseală, argăsire, tăbăceală, tăbăcit, (rar) tanaj, tanare, (reg.) crușeală, crușire, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubeală, dubire, dubit. (~ pieilor.)
a-i tăbăci (cuiva) pielea expr. (er.d. bărbați) a avea un contact sexual brutal.

tăbăcire dex

Intrare: tăbăci
tăbăci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tăbăcire
tăbăcire substantiv feminin