tăbăcar definitie

13 definiții pentru tăbăcar

TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar.
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Muncitor specialist în tăbăcitul pieilor; tabac2, timar, argăsitor. – Tabac2 + suf. -ar.
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor; dubălar. Sînt fire nevăzute mai tari ca otgoanele, trăgîndu-l spre o lume pe vecie străină de lumea calfei de tăbăcar. C. PETRESCU, A. R. 56. Eu – ca să zic așa – ce sînt decît o calfă de tăbăcar murdar, soios așa cum sînt, pe cît timp el?... ARDELEANU, D. 29. Măcelarii alergară, Carnea-ndată-o cumpărară, Și pielea ei, tăbăcarii. ALECSANDRI, P. P. 266.
TĂBĂCÁR, tăbăcari, s. m. Specialist în tăbăcitul pieilor. – Din tabac2 + suf. -ar.
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
tăbăcár s. m., pl. tăbăcári
TĂBĂCÁR s. argăsitor, (reg.) opincarăș, orgar, tălpar, timar, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubălar, (înv.) solonar, tabac. (~ul se ocupă cu tăbăcitul pieilor.)
TĂBĂCÁR ~i m. Muncitor specializat în tăbăcirea pieilor. /tabac + suf. ~ar
tăbăcar m. cel ce tăbăcește piei sau le vinde deja tăbăcite.
tăbăcár m. (d. tabac 1. D. rom. vine sîrb. tabakar). Sud. Acela care tăbăcește (tabac, dubălar). – Fem. -ăreásă, în est și -ăríță.
TĂBĂCAR s. argăsitor, (reg.) opincarăș, orgar, tălpar, timar, (Mold., Bucov. și Transilv.) dubălar, (înv.) solonar, tabac. (~ se ocupă cu tăbăcitul pieilor.)
TĂBĂCĂREA s. (rar) tăbăcăriță, (reg.) argăsăriță, dubălăreasă. (E ~ de profesie.)
tăbăcăriță s. v. TĂBĂCĂREASĂ.

tăbăcar dex

Intrare: tăbăcar
tăbăcar substantiv masculin