tăbârci definitie

18 definiții pentru tăbârci

TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu (din cauza unei sarcini pe care o poartă); a se târî. – Din tăbârcă.
TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.
TĂBÂRCÍ, tăbârcesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A purta (sau a ridica) o greutate în brațe, în mâini sau în spinare; a târî după sine ceva greu. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (spre a se urca). ♦ A umbla greu ( din cauza unei sarcini pe care o poartă), a se târî. – Din tăbârcă.
TĂBÎ́RCĂ, tăbîrce și tăbîrci, s. f. (Mold.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate.
TĂBÎRCÍ, tăbîrcesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A duce, a purta o greutate în brațe, în mîini sau în spinare; a tîrî după sine ceva greu. Un moșneag... călca pe urmă-i, abia tăbîrcind un geamantan jerpelit. C. PETRESCU, O. P. I 66. Gîfîind din greu, au tăbîrcit sacii plini, coborîndu-i în barcă. BART, E. 332. Femeia lui Ipate și cu argatul tătîne-său tăbîrcesc sacul cum pot, îl pun într-o căsoaie pe cuptori după horn. CREANGĂ, P. 176. 2. Refl. A se cățăra cu greutate, a se opinti (să se urce). Tătuca bătrîn s-o suit pe umerile lui Vasîli... și, după ce s-o mai tăbîrcit cît s-o mai tăbîrcit, o agiuns pe gard deasupra. ȘEZ. VIII 56. ♦ A merge cu greu (din cauza unei sarcini pe care o porți); a se tîrî. Moșneagul se tăbîrci după el pe sub masă, pe sub pat, prin unghere. I. CR. III 242. Văzură pe Vlad tăbîrcindu-se cu ușile în spate. ȘEZ. V 133.
tăbârcí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 să tăbârceáscă
tăbârcă s. f., g.-d. art. tăbârcii; pl. tăbârci
tăbârcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tăbârcésc, imperf. 3 sg. tăbârceá; conj. prez. 3 sg. și pl. tăbârceáscă
TĂBÂRCĂ s. v. greu, greutate, încărcătură, pârghie, povară, sarcină.
TĂBÂRCÍ vb. v. târî.
TĂBÂRCĂ ~ci f. 1) Încărcătură grea; greutate; povară. 2) Par cu ajutorul căruia se ridică greutăți. /Orig. nec.
A TĂBÂRCÍ ~ésc tranz. pop. (greutăți) A duce sau a ridica cu greu (în brațe sau în spinare). /Din tăbârcă
A SE TĂBÂRCÍ mă ~ésc intranz. 1) A se cățăra anevoios; a se urca, opintindu-se. 2) A merge încet, abia ducându-și picioarele (din cauza unei sarcini); a se târî. /Din tăbârcă
tăbî́rcă f., pl. ĭ (d. tăbîrcesc). Est. Fam. Sarcină pe care o ducĭ cu greŭ: se îndoise de așa tăbîrcă.
tăbîrcésc v. tr. (cp. cu tărbăcesc orĭ cu topîrcesc, formă maĭ rară, d. ung. toporcsolni, a tropoi, a călca greŭ, toporcolni, a merge tîrînd ceva. V. pobîrcesc). Est. Fam. Reușesc să rîdic și duc cu greŭ: de abea am tăbîrcit sacu. V. refl. Duc cu greŭ: se tăbîrcea cu sacu’n spate. Ajung sforțîndu-mă: s’a tăbîrcit și a ajuns sus pe zaplaz. Mă trudesc c’un lucru.
tăbîrcă s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. PÎRGHIE. POVARĂ. SARCINĂ.
tăbîrci vb. v. TÎRÎ.
TĂBÎRCI vb. 1. Tăbîrcă (Bîr I); Tăbărcă, Marin (P Bor 27); – Costea, 1842 (Acte Sc). 2. Cf. Taburcă, I., preot (Sur II).

tăbârci dex

Intrare: tăbârcă (pl. -i)
tăbârcă pl. -i substantiv feminin
Intrare: tăbârci
tăbârci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: Tăbârci
Tăbârci