TĂBẤRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.

TĂBÂRCĂ, tăbârce, s. f. (Reg.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate. [Pl. și: tăbârci] – Et. nec.

TĂBÎ́RCĂ, tăbîrce și tăbîrci, s. f. (Mold.) 1. Par cu care se ridică greutăți; drug. 2. Sarcină, greutate.

tăbấrcă (reg.) s. f., g.-d. art. tăbấrcii; pl. tăbấrci

tăbârcă s. f., g.-d. art. tăbârcii; pl. tăbârci

TĂBÂRCĂ s. v. greu, greutate, încărcătură, pârghie, povară, sarcină.

TĂBÂRCĂ ~ci f. 1) Încărcătură grea; greutate; povară. 2) Par cu ajutorul căruia se ridică greutăți. /Orig. nec.

tăbî́rcă f., pl. ĭ (d. tăbîrcesc). Est. Fam. Sarcină pe care o ducĭ cu greŭ: se îndoise de așa tăbîrcă.

tăbîrcă s. v. GREU. GREUTATE. ÎNCĂRCĂTURĂ. PÎRGHIE. POVARĂ. SARCINĂ.