TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÂLTÓC, (1) tăbâltoace, s. n., (2) tăbâltoci, s. m. 1. S. n. (Reg.) Săculeț. 2. S. m. Om scund și îndesat. [Var.: tăbultóc s. m.] – Cf. ucr. taboleć.

TĂBÎLTÓC, tăbîltoace, s. n. (Mold.) Sac mic (care se umple numai pe jumătate pentru a putea fi cărat în spinare). Mușteriii mei cu tăbîltoacele, cinstiților drumeți, se adună mai pe sară. SADOVEANU, N. P. 141. – Variantă: tăbultóc (SADOVEANU, F. J. 434) s. n.

TĂBÂLTÓC, tăbâltoace, s. n. (Reg.) Săculeț. – Comp. ucr. tobolec.

tăbâltóc1 (om scund și îndesat) (reg.) s. m., pl. tăbâltóci

tăbâltóc2 (săculeț) (reg.) s. n., pl. tăbâltoáce

tăbâltóc (om scund și îndesat) s. m., pl. tăbâltóci

tăbâltóc (săculeț) s. n., pl. tăbâltoáce

TĂBÂLTÓC s. v. săculeț, săcușor.

TĂBÂLTÓC2 ~ci m. pop. Persoană mică de statură și îndesată. /cf. sl. tobolici

TĂBÂLTÓC1 ~oáce n. Sac umplut numai pe jumătate pentru a putea fi dus în spate. /cf. sl. tobolici

tăbâltóc adj. m. (reg.; fig.) scurt și gros.

tăbîltóc, V. tăbultoc.

tăbultóc n., pl. oace (dim. d. tăbol, format într’o limbă slavă din care a fost luat). Est. Tăbuĭeț. – Și tăbîltoc, tobîltoc, tobultoc și tomultoc. În Neam. Rom. Pop. 6, 716: tăbăltuc (tăgîrță).

tăbîltoc s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

tăbâltoc, tăbâltoci s. m. (reg.) om scund și îndesat