târboc definitie

8 definiții pentru târboc

TÂRBÓC, târbocuri, s. n. (Reg.) Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din sb. trbok, trbuk.
TÂRBÓC, târbocuri, s. n. Plasă de pescuit în formă de sac. ♦ Sac de pescuit scoici. [Pl. și: târboace] – Din scr. trbok, trbuk.
TÎRBÓC, tîrbocuri, s. n. Plasă de pescuit în formă de sac. De primăvara pînă toamna tîrziu, cu tirbocul, pe malul bălții, prinde juveți. STANCU, D. 314. Voiesc să plece cu tîrbocul la rîu să prindă pește. ȘEZ. VI 49. ♦ Sac de pescuit scoici. [Scoicile] se prind cu un sac special, numit... sacul de scoici sau tîrboc. ANTIPA, P. 76. – Variante: tîrbúc (ANTIPA, P. 394), tărbúf (id. ib. 394) s. n.
târbóc (reg.) s. n., pl. târbócuri/târboáce
târbóc s. n., pl. târbócuri/târboáce
TÂRBÓC s. v. chepcel, minciog.
tîrbóc n., pl. oáce, și -úc n., pl. e (bg. tărbuh, sîrb. trbuh, pîntece, burduf, d. vsl. tribuhŭ, stomah, trŭbuha, intestine. V. tîrban). Dun. Un fel de cĭorpac de forma uneĭ marĭ pungĭ cu care se scormonește apa pe supt sălciĭ ca să se prindă peștele. Un fel de cĭorpac care se lasă maĭ mult timp în apă și se scoate cînd se crede c’a venit peștele la mămăliga pusă în el și care se numește și tărbuc (Mold. sud), halăŭ (Olt. Munt. Trans. Suc.), crîsnic (Mold.), cîrsnic (Munt. vest) și cîrstaș (Olt.). V. năpatcă.
tîrboc s. v. CHEPCEL. MINCIOG.

târboc dex

Intrare: târboc
târboc substantiv neutru
târboc