tânguios definitie

9 definiții pentru tânguios

TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. – Tângui + suf. -os.
TÂNGUIÓS, -OÁSĂ, tânguioși, -oase, adj. (Adesea adverbial) Tânguitor. ♦ (Rar) Trist. [Pr.: -gu-ios] – Tângui + suf. -os.
TÎNGUIÓS, -OÁSĂ, tînguioși, -oase, adj. (Mai ales despre sunete, glasuri, melodii) Tînguitor. Asculta parcă glasurile tînguioase ale vîntului, care rătăcea ca o ființă vie prin ploaie și întuneric, pe sub streșini vechi, prin ganguri și ateliere goale. SADOVEANU, O. III 213. De departe-n văi coboară tînguiosul glas de clopot. EMINESCU, O. I 76. ◊ (Adverbial) Nici o doină pe cîmpie tînguios nu mai oftează. NECULUȚĂ, Ț. D. 113. Cînd vedea drumeți... lăsa baba covrigul din gură, întindea dreapta și se milogea tînguios. CARAGIALE, P. 51. ♦ (Neobișnuit) Care provoacă tristețe. Socotim ca o datorie a rechema din uitarea publicului memoria tînguioasă... [a] acestui june poet. ODOBESCU, S. I 239.
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. tânguioásă, pl. tânguioáse
tânguiós adj. m., pl. tânguióși; f. sg. tânguioásă, pl. tânguioáse
TÂNGUIÓS adj. 1. v. sfâșietor. 2. tânguitor, trist. (O doină ~oasă.)
tânguios a. jalnic: tânguiosul bucium sună EM.
tînguĭós, -oásă adj. (d. a se tîngui). Plin de regret: un glas tînguĭos. Adv. A vorbi tînguĭos.
TÎNGUIOS adj. 1. jalnic, sfîșietor, tînguitor, (pop.) jelitor, jeluitor, (înv.) lăcrămos. (Plînsete ~.) 2. tînguitor, trist. (O doină ~.)

tânguios dex

Intrare: tânguios
tânguios adjectiv