târtan definitie

16 definiții pentru târtan

TÂRTÁN1, târtani, s. m. (Depr.) Evreu. – Din germ. Untertan „supus [austriac]”.
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.
TÂRTÁN1, târtani, s. m. (Depr.) Evreu. – Din germ. Untertan „supus [austriac]”.
TÂRTÁN2, târtani, s. m. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina mare, foarte ramificată și cu flori albe (Crambe tartarica). – Et. nec.
TÎRTÁN, tîrtani, s. m. Plantă din familia cruciferelor, cu tulpina foarte ramificată, cu flori albe, cu frunzele acoperite cu peri aspri cînd sînt tinere; crește prin fînețe și pe colinele sterpe (Crambe tartarica). Dar vine și toamna de-i scarmănă ca vai de ei; și îi pustiește iarna ca pe tîrtanii din miriște. POPA, V. 135. Se desprindea din întinderea cîmpului... țelina suhaturilor, pe care putrezeau tîrtani răsuciți de vînt. D. ZAMFIRESCU, la CADE.
târtán s. m., pl. târtáni
târtán s. m., pl. târtáni
TÂRTÁN s. v. ciurlan, salcicorn, săricică.
tîrtán (-ni), s. m.1. Evreu. – 2. Plante (Salsola kali, Crambe tartarica). Germ. Untertan „persoană” (Philippide, Principii, 157; Borcea, 215), unde un a fost tratat ca art. indefinit, cf. omidă, strachină. Numele se explică prin faptul că evreii erau considerați persoane străine pînă în 1878, și în această calitate se bucurau de anumite privilegii. Conține o nuanță puternic depreciativă.
TÂRTÁN ~i m. 1) Plantă cu tulpină înaltă, puternic ramificată și cu frunze adânc zimțate. 2) pop. rar Copil mic care abia învață să meargă. /Orig. nec.
tărtan m. plantă ce crește prin fânețe de pe coline aride (Crambe tatarica). [Planta e originară din Tataria].
cĭurlán m. (cp. cu cĭurlez și cu sîrb. čuriti, a fuma). Munt. Mold. O plantă ghimpoasă care, după ce se usucă, se desprinde și se rostogolește de vînt. Țăraniĭ o fac grămezĭ și o ard în loc de lemn. Se zice că uniĭ o fumează în lulea. – Se numește și corlan (Bas. nord), tîrtan și vălătuc. La Panțu tîrtan, o plantă cruciferă (crampe tatarica). Asta să fie?
tîrtán m. (cp. cu sîrb. trti, a freca, și cu bg. trŭtĭy da bĭegam, mă pun pe fugă, pin aluz. la rostogolirea acesteĭ plante pe cîmp). Mold. Munt. Cĭurlan.
tîrtán, -că s. (germ. unterthan, supus, fiind-că Jidaniĭ, pe cînd consuliĭ marilor puterĭ aveaŭ mare autoritate în țările româneștĭ, cînd îĭ luaĭ din scurt, strigaŭ: Oĭ veĭ! Oesterreichischer unterthan! (adică „supus austriac”). Românu, cu sarcazmu luĭ, tot auzindu-ĭ strigînd unterthan, a zis un Tîrtan. Cp. și cu podan și sudit). Iron. Epitet plin de dispreț la adresa Jidanuluĭ: măĭ Tîrtane!
tîrtan s. v. CIURLAN. SALCICORN. SĂRICICĂ.
târtan, târtani s. m. 1. (înv., peior.) evreu. 2. (deț.) om corpolent și prost.

târtan dex

Intrare: târtan
târtan substantiv masculin