târnuit definitie

2 intrări

22 definiții pentru târnuit

TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui.
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.
TÂRNUÍ, târnuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu târnul1. 2. Fig. (Fam.) A târî pe jos pe cineva, trăgându-l de păr; a părui, a bate (zdravăn). [Prez. ind. și: tấrnui] – Târn1 + suf. -ui.
TÂRNUÍT s. n. Târnuire. – V. târnui.
TÎRNUÍ, tîrnuiesc și tî́rnui, vb. IV. Tranz. 1. A mătura cu tîrnul. (Refl. pas.) Aceste paie se tîrnuiesc în urmă și se duc cu grebla la marginea ariei. PAMFILE, A. R. 211. 2. Fig. A tîrî pe jos, trăgînd de păr; a părui, a bate zdravăn. Iar o tîrnuiește mama diseară și o cîrpește tat’su. PAS, Z. I 122. Și hoațele... o scuipă și o tîrnuie. ARGHEZI, V. 164. Mîna-n chică-i înfigea Și de păr îl tîrnuia. TEODORESCU, P. P. 597. ◊ Refl. reciproc. Școlarii se tîrnuiau între dînșii. DELAVRANCEA, H. TUD. 39. – Variantă: tîrnîí (CREANGĂ, P. 252) vb. IV.
TÎRNUÍT s. n. Tîrnuire. După greblat urmează tîrnuitul sau măturatul, care se face cu ajutorul tîrnului. PAMFILE, A. R. 211.
târnuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 să târnuiáscă
târnuít s. n.
târnuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. târnuiésc, imperf. 3 sg. târnuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. târnuiáscă
târnuít s. n.
TÂRNUÍ vb. (prin Munt.) a târșui. (A ~ curtea.)
TÂRNUÍ vb. v. atinge, bate, lovi, părui.
TÂRNUÍT adj. v. bătut, lovit.
TÂRNUÍT s. târnuială, târnuire, (prin Munt.) târșuială, târșuit. (~ul străzii.)
A TÂRNUÍ ~iésc tranz. pop. 1) A mătura cu târnul. 2) fig. A bate, trăgând de păr; a flocăi; a părui. /târn + suf. ~ui
A SE TÂRNUÍ mă ~iésc intranz. pop. A face (concomitent) schimb de păruieli (unul cu altul); a se părui; a se flocăi. /târn + suf. ~ui
târnuì v. a târî de păr: acuș vă târnuesc prin casă CR. [V. târn).
tî́rnîĭ (Mold.), dî́rnîĭ (Munt. vest) și tî́rnuĭ (Munt. est) saŭ -ĭésc, a v. tr. (sîrb. trijati, a freca, drijati, a grăpa, a zgîria hîrtia, rus. dérnutĭ, a zmulge. Rudă cu tîrlie, tîrliuș, dîrniuș). Fam. Trag în coace și’n colo, maĭ ales de păr: Isaiĭa dănțuĭește, ĭa-l de păr și-l tîrnîĭește (o parafrază glumeață a celor ce se cîntă în biserică la cununie).
TÎRNUI vb. (prin Munt.) a tîrșui. (A ~ curtea.)
tîrnui vb. v. ATINGE. BATE. LOVI. PĂRUI.
tîrnuit adj. v. BĂTUT. LOVIT.
TÎRNUIT s. tîrnuială, tîrnuire, (prin Munt.) tîrșuială, tîrșuit. (~ străzii.)

târnuit dex

Intrare: târnui
târnui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
târnui verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: târnuit
târnuit substantiv neutru