TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime.

TÂRGOVEȚÍME s. f. (Rar) Mulțime de târgoveți; totalitatea târgoveților; orășenime. – Târgoveț + suf. -ime.

TÎRGOVEȚÍME s. f. (Cu sens colectiv; astăzi rar) Locuitorii de la oraș; orășenii; orășenime. Era lume după lume în tîrgul Moșilor. Țărănime de departe, de la Dunăre... tîrgovețime de pe margini, cu nădragi largi. PAS, L. I 57. Bucureștii la anul 1848 era orașul tuturor paradoxelor și tîrgovețimea nu se mai mira de excentricitățile boierilor, socotindu-i din capul locului ca în afara oricărui canon. CĂLINESCU, N. 23.

târgovețíme (rar) s. f., g.-d. art. târgovețímii

târgovețíme s. f., g.-d. art. târgovețímii

TÂRGOVEȚÍME s. v. orășenime.

tîrgovețime s. v. ORĂȘENIME.