târfă definitie

12 definiții pentru târfă

TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.
TẤRFĂ, târfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. – Et. nec.[1]
TÎ́RFĂ, tîrfe, s. f. Femeie de moravuri ușoare; prostituată. Cînd i-a cerut apă, a urlat la ea că e o tîrfă care a vrut să ucidă pe vodă. CAMIL PETRESCU, O. II 234. Unul dintr-înșii taie capul botezătorului Ioan pentru rugăciunea unei tîrfe de muiere. GORJAN, H. II 171. Da nici eu nu am turbat, Să iubesc tîrfa din sat. ȘEZ. XXI 2.
tấrfă s. f., g.-d. art. tấrfei; pl. tấrfe
târfă s. f., g.-d. art. târfei; pl. târfe
TÂRFĂ s. v. prostituată.
TÂRFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, stomac, zdreanță.
TÂRFĂ ~e f. fam. Femeie desfrânată; prostituată; târâtură. /cf. tearfă
tărfă f. femeie neonestă. [Vechiu-rom. tearfă, zdreanță, cârpă (de origină necunoscută): raportul sensurilor e analog cu cel din buleandră].
tî́rfă f., pl. e (din *stîrfă, d. stîrf, stîrv, adică „putoare”. V. tîrfoare și tîrveliște). Triv. Femeî́e depravată, curvă, tîrlă. V. tearfă.
tîrfă s. v. BULEANDRĂ. CÎRPĂ. FLEANDURĂ. OTREAPĂ. PETICĂ. STOMAC. ZDREANȚĂ.
TÎRFĂ s. cocotă, curvă, prostituată, femeie de stradă, (pop. și fam.) damă, madamă, (înv. și reg.) pîrțotină, telaliță, teleleică, (reg.) lele, madaranță, scorțotlnă, tearfă, tîrnoață, (prin Transilv.) bandură, bulă, (prin Bucov.) crăiță, (prin Maram.) landră, (prin Mold. și Bucov.) mișarcă, (înv.) magopață, tălaniță, femeie publică, (fam.) fleoarță, fleorțotină, șuleandră, (fig.) buleandră, pupăză, putoare, tîrîtură, (reg. fig.) haită, pupezoaică, terfeloagă, (Transilv. fig.) gudă, (prin Mold. fig.) ruptură, (arg.) maimuță, marcoavă, mastroacă.

târfă dex

Intrare: târfă
târfă substantiv feminin