Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru târcol

TÂRCÓL, târcoale, s. n. (în expr.) A da târcoale (sau, rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.
TÂRCÓL, târcoale, s. n. (În expr.) A da târcoale (sau rar, un târcol) = a se învârti în preajma cuiva sau a ceva, a umbla de jur împrejur. – Din bg. tărkalo „cerc, roată”.
TÎRCÓL, tîrcoale, s. n. (Numai în expr.) A da tîrcoale (sau, rar, un tîrcol) = a se învîrti (în preajma cuiva sau a ceva), a umbla de jur împrejur. Moș Costache vine des să vadă casa, îi dă tîrcoale atente. CĂLINESCU, E. O. I 144. O viespe, cu trupul subțire și inelat, dădu cu îndărătnicie tîrcoale perelor de pe masă. C. PETRESCU, S. 178. Își priveau tăcuți clăițele de fîn, dădeau tîrcoale în jurul lor și oftau din greu. AGÎRBICEANU, S. P. 28. Se oprește să dea un tîrcol, cu ochii la marfă. CARAGIALE, O. II 81. (Fig.) Eu vă țiu pe loc, dînd mereu tîrcoale prin micile taine ale vieții ostășești. ODOBESCU, S. III 579. (Rar) A face un tîrcol = a da o raită. N-ar fi rău să te hotărăști a face cu mine un mic tîrcol de două zile pîn Harz. CARAGIALE, O. VII 170.
târcól s. n., pl. târcoále
târcól s. n., pl. târcoále
TÂRCÓL s. (Olt. și Munt.) terpel. (Dădea ~ stânei.)
TÂRCÓL s. v. gard, împrejmuire, îngrăditură, ocol, ulucă.
tîrcól (-oále), s. n. – Ocol, înconjur. – Mr., megl. tărcol. Bg. tărkalo, tărkolo (Cihac, II, 401). – Der. tîrcoli, vb. (a da tîrcoale), din bg. tărkaljam (Scriban).
TÂRCÓL ~oále n.: A da (sau a face) ~oale (sau un ~) a) a se învârti în preajma cuiva sau a ceva; b) a face curte. /<bulg. tărcolo
târcol n. ocol: deie câțeva târcoale curții împărătești ISP. [Bulg. TRŬKOLO, cerc].
tîrcól n., pl. oale (bg. tŭrkalo, cerc, roată, infl. de ocol. V. torocală, rotocol și otrocol). Vest. O bucată de lemn rătundă în care se prind lemnele care formează prîsnelu. (E un tîrcol sus și unu jos). Fig. Mers în prejur p. a spiona, a ataca orĭ a face curte: la serată îĭ dădu tîrcoale toată vremea (Rebr. 2, 128). V. ocol, raĭtă, viraj, volant.
TÎRCOL s. (Olt. și Munt.) terpel. (Dădea ~ stînei.)
tîrcol s. v. GARD. ÎMPREJMUIRE. ÎNGRĂDITURĂ. OCOL. ULUCĂ.
târcolul v. ciuleandra; fedeleșul (1).

târcol definitie

târcol dex

Intrare: târcol
târcol substantiv neutru