târșiit definitie

26 definiții pentru târșiit

TÂRȘĂÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
TÂRȘÂÍT1 s. n. Faptul de a (se) târșâi; zgomot produs de ceva care se târșâie sau este târșâit; târșâială, târșâitură. [Var.: (reg.) târșiít s. n.] – V. târșâi.
TÂRȘÂÍT2, -Ă, târșâiți, -te, adj. (Despre picioare sau încălțăminte) Care se târșâie, care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific; (despre mers) care produce un zgomot specific prin frecarea de pământ a tălpii. [Var.: (reg.) târșăít, -ă, târșít, -ă adj.] – V. târșâi.
TÂRȘIÍ vb. IV v. târșâi.
TÂRȘIÍT s. n. v. târșâit1.
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
TÂRȘĂÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
TÂRȘÂÍT1 s. n. Faptul de a (se) târșâi; zgomot produs de ceva care se târșâie sau este târșâit; târșâială, târșâitură. [Var.: (reg.) târșiít s. n.] – V. târșâi.
TÂRȘÂÍT2, -Ă, târșâiți, -te, adj. (Despre picioare sau încălțăminte) Care se târșâie, care se freacă de pământ în mers, producând un zgomot specific; (despre mers) care produce un zgomot specific prin frecarea de pământ a tălpii. [Var.: (reg.) târșăít, -ă, târșít, -ă adj.] – V. târșâi.
TÂRȘIÍ, vb. IV v. târșâi.
TÂRȘIÍT s. n. v. târșâit1.
TÂRȘÍT, -Ă adj. v. târșâit2.
TÎRȘĂÍT, -Ă adj. v. tîrșîit2.
TÎRȘIÍ vb. IV v. tîrșîi.
TÎRȘIÍT s. n. v. tîrșîit1.
TÎRȘÍT1, -Ă adj. v. tîrșîit2.
TÎRȘÎÍ, tî́rșîi, vb. IV. Tranz. (Și în forma tîrșii) A tîrî picioarele sau încălțămintea în mers, frecîndu-le de pămînt. Se ducea și se înapoia după-amiază, tîrșîind greu picioarele. PAS, Z. I 198. Otilia merse apoi tîrșiindu-și șoșonii prin nămeți. CĂLINESCU, E. O. II 274. Ofițerul să îndreaptă spre masa cocoanelor tîrșiind picioarele. DELAVRANCEA, S. 128. ◊ Intranz. Mă duc... C-un condur și c-un papuc; Cu papucul tîrșiind, Cu condurul tropăind. ALECSANDRI, P.P. 351. (Complementul instrumental devine subiect) Papucii cari tîrșiiau prin casa lipită cu pămînt galben, ca și cuvintele omenești, mi-erau deopotrivă. DELAVRANCEA, T. 17. ♦ Refl. A se tîrî. Îi plăcea să-i pună în genunchi... silindu-i să meargă așa, tîrșiindu-se, pînă la catedră. PAS, Z. I 111. A trage după sine, frecînd de pămînt, tîrînd. Trecea leneș, zvîrlindu-și privirile peste garduri, tîrșiind printre pietrele caldarîmului... un baston noduros. PAS, Z. I 59. – Variantă: tîrșií vb. IV.
TÎRȘÎÍT1 s. n. (Și în forma tîrșiit) Faptul de a (se) tîrșîi; zgomot produs de ceva care se tîrșîie. Tîrșîitul pașilor cunoscuți nu se mai auzi în pridvor. ANGHEL-IOSIF, C. L. 76. E liniște. Nu s-aude decît tîrșîitul măturii și foșnetul uscat al frunzelor. VLAHUȚĂ, O. A. 341. ◊ Expr. Pe tîrșîite sau de-a tîrșîitele = astfel încît să se frece în mers de pămînt. Copilul... dă de-a tîrșiitele, ca să lovească puiul. ISPIRESCU, la TDRG. – Forme gramaticale: (în expr.) tîrșîite, tîrșîitele. – Variantă: tîrșiít s. n.
TÎRȘÎÍT2, -Ă, tîrșîiți, -te, adj. (Despre picioare sau despre încălțăminte) Care (se) tîrșîie, frecîndu-se de pămînt în mers. (Atestat în forma tîrșit) Se întoarse către ceilalți, cu pași tîrșiți. MIHALE, O. 369. ◊ (Adverbial, atestat în forma tîrșăit) Apăru din colțul colinei, mergînd tîrșăit și cocoșat, un moșneag gros. PREDA, Î. 36. – Variante: tîrșăít, -ă, tîrșit, -ă adj.
TÂRȘÍT2, -Ă adj. v. târșâit2.
târșâít s. n.
târșâít s. n.
TÂRȘÂÍT s. târșâială, târșâitură. (~ul papucilor.)
TÂRȘÍT adj. v. crăcănat, defrișat, despădurit, despuiat, dezbrăcat, dezgolit, gol, neîmbrăcat, nud, teșit, turtit.
tîrșit adj. v. CRĂCĂNAT. DEFRIȘAT. DESPĂDURIT. DESPUIAT. DEZBRĂCAT. DEZGOLIT. GOL. NEÎMBRĂCAT. NUD. TEȘIT. TURTIT.
TÎRȘÎIT s. tîrșîială, tîrșîitură.

târșiit dex

Intrare: târșii
târșii verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: târșâit (s.n.)
târșiit 2 s.n. (numai) singular substantiv neutru
târșâit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular
Intrare: târșâit (adj.)
târșiit 1 adj. participiu
târșâit 1 adj. adjectiv
târșit 1 adj. adjectiv
târșăit adjectiv