TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșiitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

TÂRȘIITÚRĂ s. f. v. târșâitură.

TÂRȘÂITÚRĂ, târșâituri, s. f. Târșâit¹. [Pr.: -șâ-i-. – Var.: (reg.) târșâitúră s. f.] – Târșâi + suf. -tură.

TÂRȘIITÚRĂ s. f. v. târșâitură.

TÎRȘIITÚRĂ s. f. v. tîrșîitură.

TÎRȘÎITÚRĂ, tîrșîituri, s. f. Tîrșîit¹. (Și în forma tîrșiitură) Încremenii cum căzusem... Niște tîrșiituri de pași... Cine m-o fi urmărit? DELAVRANCEA, H. T. 204. – Variantă: tîrșiitură s. f.

târșâitúră (-șâ-i-) s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

târșâitúră s. f., g.-d. art. târșâitúrii; pl. târșâitúri

TÂRȘÂITÚRĂ s. v. târșâit.

tîrșîitúră f., pl. ĭ. Zgomotu tîrșîĭeliĭ.

TÎRȘÎITURĂ s. tîrșîială, tîrșîit.