târâire definitie

2 intrări

21 definiții pentru târâire

TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.
TÂRÂÍ, tấrâi, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) târî. ◊ Compus: (fam.) târâie-brâu s. m. = om care își pierde vremea degeaba, care nu face nimic; pierde-vară. – Cf. târî.
TÂRÂÍRE s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) târâi. – V. târâi.
TÎRÎÍ, tî́rîi, vb. IV. 1. Tranz. A tîrî (1). Urnindu-se din loc, începu a-și tîrîi iar ciubotele grele. SADOVEANU, O. VIII 123. Apar... argații din ușa sub părete, Ei prind pe pag sălbateci și-l tîrîie de plete. COȘBUC, P. II 200. Capul grecului tăia Apoi trupu-i tîrîia. ALECSANDRI, P. P. 138. ◊ Fig. D-abia-și tîrîie bătrînețea. SEVASTOS, N. 317. Abia își tîrîie și el viața. ISPIRESCU, L. 12. ♦ A lua, a purta, a duce cu sine. Mihai izbutise să-l tîrîie pe Virgil Probotă, remorcat de mînecă. C. PETRESCU, Î. I 13. 2. Refl. A tîrî (2). Mă tîrîi către vecinul meu. Nu mai mișca. CAMIL PETRESCU, U. N. 374. Ca rîma se tîrîi, lipit de pămînt. MIRONESCU, S. A. 120. Ai să te tîrîi în brînci după mine. CREANGĂ, P. 324. ♦ A merge încet, a înainta cu greu, abia mișcîndu-și picioarele. Se tîrîie înapoi, ținîndu-se de perete. C. PETRESCU, C. V. 215. Abia tîrîindu-se, s-au pornit mai departe. SBIERA, P. 210. ◊ Fig. Un orologiu care în loc de-a îmbla-nainte, S-ar tîrîi-ndărăt. EMINESCU, O. IV 64. 3. Refl. A se tîrî (3). Se tîrîiau ațele și curgeau oghelele după dînșii. CREANGĂ, P. 249. Barba argintie A unchieșului străbun Se tîrîie pe cîmpie Ca o coadă de păun. ALECSANDRI, P. A. 187.
TÎRÎIE-BRÎ́U s. m. Om de nimic, golan; pierde-vară. Ce ești tu? Stăpîn în sat? Ești un tîrîie-brîu, un nenorocit care muncești din mila noastră, pe o lotcă de-a noastră. DUMITRIU, P. F. 43. N-ai nimic a aștepta de la dînsul. E un calic ș-un tîrîie-brîu. SADOVEANU, O. II 468. Degeaba s-a mai străduit și bietu tată-său să-l poarte pe la învățături și cînd colo... el e un tîrîie-brîu. MIRONESCU, S. A. 135. Un tîrîie-brîu care-și bate gioc de toată lumea. ALECSANDRI, T. 826.
TÎRÎÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tîrîi. Tu vrei, ființă-oloagă... S-ajungi prin tîrîire la-a tronului-nălțime. ALECSANDRI, T. II 86.
târâí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 tấrâie, imperf. 3 sg. târâiá; conj. prez. 3 să tấrâie
!tấrâie-brấu (fam.) s. m. și f., g.-d. lui tấrâie-brấu; pl. tấrâie-brấu
târâíre (rar) s. f., g.-d. art. târâírii
târâí vb., ind. și conj. prez. 3 târâie, imperf. 3 sg. târâiá
târâie-brâu s. m. invar.
târâíre s. f., g.-d. art. târâírii
TÂRÂÍ vb. v. târî.
TÂRÂIE-BRÂU s. v. pierde-vară.
A TÂRÂÍ târâi tranz. v. A TÂRÎ.A-și ~ bătrânețile a suporta cu greu vârsta înaintată. Târâie-brâu om de nimic. /<sl. trĕti
A SE TÂRÂÍ mă tấrâi intranz. v. A SE TÂRÎ. /<sl. trĕti
tîrắsc, a -î́ (vest) și tî́rîĭ, a (est) v. tr. (var. din tiresc. Cp. cu vir). Vechĭ (tîrăsc). Tiresc. Azĭ. Trag pe jos, pe pămînt: guzganu abea tira o bucată de carne. Mișc cu greŭ: abea putea să-șĭ tirască picĭoarele de osteneală. Duc fără energie, fără demnitate: a-țĭ tîrî zilele, o vĭață păcătoasă. Duc cu mine, fac să mă urmeze: a tîrî cu tine o ceată de slugĭ. Fig. A tîrî pe cineva în noroĭ, a-l compromite, a-ĭ mînji numele. V. refl. Merg atingîndu-mĭ trupu de pămînt: șerpiĭ se tîrăsc, copiiĭ se tîrăsc deprinzîndu-se să umble. Merg (înaintez) cu greŭ: rănitu se tîrî pînă acasă, vaporu avariat se tîrî pînă la mal. Fig. Mă înjosesc peste măsură în fața celor marĭ: nu te tîrî! V. remorchez.
tî́rîĭ, V. tîrăsc.
TÎRÎI vb. a tîrî, a tîrșîi, a trage, (reg.) a tăgîrța. (A ~ ceva după sine.)
TÎRÎIE-BRÎU s. pierde-vară, (reg.) suflă-n-vînt. (Un ~ pe care nu te poți baza.)

târâire dex

Intrare: târâi
târâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: târâire
târâire substantiv feminin