TÎRÎÍȘ1 adv. 1. Tîrîș1 (1). Femeia... împinse în lături și tîrîiș o poartă lungă. HOGAȘ, M. N. 77. S-a luat băietul, cu palușul tîrîiș, și s-a pornit înainte. La CADE. 2. Tîrîș (2). Își dădu drumul tîrîiș în rîpă. SADOVEANU, B. 225. Dulăul s-a tras în rîpă și s-a dus tîrîiș după stăpîn. id. ib. 279.

TÎRÎÍȘ2 s. n. Acțiunea de a (se) tîrîi; tîrîș, tîrît. ◊ Loc. adv. De-a tîrîișul = tîrîndu-se pe jos. De sus se prăvăleau de-a tîrîișul pînă în șanț copii bălani, cu ochii lucitori. SADOVEANU, la CADE.

TÂRÂÍȘ1 adv. Târâș. – Din târâi + suf. -iș.

TÂRÂÍȘ2 s. n. Târâire, târâș2. ◊ Loc. adv. De-a târâișul = târându-se pe jos. – Din târâi + suf. -iș.

TÂRÂÍȘ n.: De-a ~ul târându-se pe pământ. /a târâi + suf. ~iș

tîrîíș adv. Est. Tîrîș, tîrîindu-te.