tânji definitie

13 definiții pentru tânji

TÂNJÍ, tânjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lâncezi. ♦ (Despre plante; p. ext. despre locul unde cresc plante) A se veșteji, a se ofili. ♦ Fig. A stagna. 2. A suferi mult din punct de vedere moral, a se consuma, a se topi. ♦ A dori mult ceva. – Din sl. tonziti.
TÂNJÍ, tânjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lâncezi. ♦ (Despre plante; p. ext. despre locul unde cresc plante) A se veșteji, a se ofili. ♦ Fig. A stagna. 2. A suferi mult din punct de vedere moral, a se consuma, a se topi. ♦ A dori mult ceva. – Din sl. tonziti.
TÎNJÍ, tînjesc, vb. IV. Intranz. 1. A se afla într-o stare de slăbiciune fizică, a fi bolnăvicios; a lîncezi. Preoteasa tînjește cam de mult... Ia, ia la doftorii, bea și apă dăscîntată... Și degeaba sînt toate. DELAVRANCEA, O. II 303. Șopîrlele, gonite din culcușurile lor de năvala apei, tînjesc pe lîngă drum. VLAHUȚĂ, O. A. 155. Voinicul, văzînd că sănătatea mă-sei tînjește nu știa ce să-i mai facă spre a o mai înveseli. ISPIRESCU, L. 126. Tînjea de mic, fiindcă mamă-sa îl născuse înainte de vreme. CARAGIALE, O. III 93. ♦ (Despre plante, p. ext. despre locul unde cresc ele) A se usca, a se ofili, a se veșteji. Livezile, după anul de pustiire, tînjesc; dar renasc apoi. SADOVEANU, O. VI 402. Frunza tînjea, se îngălbenea. GÎRLEANU, L. 42. Trandafirul rău tînjește Dacă-l smulgi de unde crește. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 202. ♦ Fig. A lîncezi, a stagna. Frumoasele clădiri ale portului s-au părăduit, toată mișcarea și viața orașului a început a tînji. VLAHUȚĂ, R. P. 45. Mă tem prin urmare să nu-ți fi pierit liniștea fără de care biata literatură tînjește. ALECSANDRI, S. 159. 2. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «după») A se ofili, a se topi, a suferi (sub apăsarea unor suferințe morale). Și-n aerul închis, fierbinte, Ce-l vezi cum tremură în soare, Tînjim de dorul altor locuri Ca niște pasări călătoare. VLAHUȚĂ, O. A. 79. Nu mai tînji atîta după dînșii; se vede că așa le-a fost scris, mititeii. CREANGĂ, A. 113. ◊ Fig. Spancioc: Boieri! a sa nălțime Ciubăr ne poruncește. La curte dar, căci tronul de dorul lui tînjește. ALECSANDRI, T. II 82.
tânjí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tânjésc, imperf. 3 sg. tânjeá; conj. prez. 3 să tânjeáscă
tânjí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tânjésc, imperf. 3 sg. tânjeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tânjeáscă
TÂNJÍ vb. 1. v. zăcea. 2. v. jindui.
TÂNJÍ vb. v. îngălbeni, întrista, mâhni, murmura, ofili, păli, plânge, posomorî, stagna, trece, usca, veșteji.
tînjí (-jésc, -ít), vb.1. (Înv.) A se întrista, a se mîhni. – 2. (Înv.) A crîcni. – 3. A lîncezi, a se consuma, a slăbi, a se ofili. Sl. tąziti „a fi supărător” (Cihac, II, 11; Byhan 337), cf. bg. tăžiam, rus. tužiti, aceeași origine ca tîngă, tîngui. – Der. tînjeală, s. f. (slăbiciune, ofilire); tînjitor, adj. (galeș, debil). – Cf. stînjeni.
A TÂNJÍ ~ésc intranz. 1) fig. A suferi de dorul cuiva; a fi cuprins de slăbiciune. 2) A avea o boală neidentificată (fără a cădea la pat); a gogi. 3) fig. (despre plante) A stagna în dezvoltare (din cauza condițiilor nefavorabile). /<sl. tonžiti
tânjì V. Mold. a se topi de-an picioarele, a lângezi: acolo să tânjească ’n lâncedă sclavie AL. [Slav. TẼJITI, a fi trist].
tînjésc v. intr. (vsl. tonžiti, a te întrista, a fi chinuit, rudă cu tongovati. V. tînguĭesc, tujesc). Sufer, gogesc, mă consum, mă prăpădesc de dor, de lipsa cuĭva, de lipsa de aer curat ș. a.: a tînji de doru copiilor, după copiĭ, după libertate; o plantă care tînjește la umbră. V. lîncezesc.
tînji vb. v. ÎNGĂLBENI. ÎNTRISTA. MÎHNI. MURMURA. OFILI. PĂLI. PLÎNGE. POSOMORÎ. STAGNA. TRECE. USCA. VEȘTEJI.
TÎNJI vb. 1. a boli, a piroti, a zăcea, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. și Olt.) a tîromi, (înv.) a lîncezi. (~ de multă vreme la pat.) 2. a jindui, a rîvni. (Cîndva ~ după alt soi de viață.)

tânji dex

Intrare: tânji
tânji verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a