tâmplă definitie

26 definiții pentru tâmplă

TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).
TẤMPLĂ1, tâmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. ♦ Părul care acoperă aceste părți. Tâmple cărunte. – Lat. *templa (= tempora, pl. lui tempus).
TẤMPLĂ2, tâmple, s. f. Catapeteasmă. – Lat. templa (= templum).
ÎNTÎMPLÁ, pers. 3 întî́mplă, vb. I. Refl. 1. (Despre fapte sau evenimente) A se petrece, a se produce, a avea loc. Locomotiva cu plug, cînd va sosi... are să aducă și vreun inspector general, cum se întîmplă întotdeauna. C. PETRESCU, A. 277. Mai demult... ah, toate-acestea Mai demult s-au întîmplat – Să nu-ntrebi ce-a mai urmat Cînd s-a-nchis povestea. COȘBUC, P. I 263. Timpul mort și-ntinde trupul și devine veșnicie Căci nimic nu se întîmplă în întinderea pustie. EMINESCU, O. I 133. Eu drăguțul nu mi-l spui!... De l-oi spune, L-oi răpune; De-oi tăcea, Ce s-a-ntîmpla?... Întîmplă-se ce va vrea, Eu de badea voi tăcea! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 55. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau determinat printr-un pronume sau printr-un substantiv în dativ, indicînd persoana sau obiectul la care se referă acțiunea exprimată de verb) Poate c-ar trebui să vedem ce s-a întîmplat cu dosarul de la laborator. BARANGA, I. 204. De-o lună Ștefan nu dă semn de viață... Ce-a putut să i se întîmple? DELAVRANCEA, A. 33. Orice ți se va întîmpla, să știi că numai tu ești de vină. ISPIRESCU, L. 9. Temîndu-se împăratul să nu i se întîmple ceva de rău, a făcut sfat. CREANGĂ, P. 85. 4 ♦ (Popular) A se împlini, a se realiza, a se traduce în fapt. Visul cînd s-ar întîmpla, Eu de pe tron aș cădea Ș-un alt împărat ca mine Nici veți mai găsi pe lume. TEODORESCU, P. P. 112. 2. (Urmat de o propoziție subiectivă, uneori construit cu dativul pronumelui personal) A se ivi prilejul, a se nimeri. Linei, de s-ar întîmpla Să vă-ntîlniți vreodată, Să-i spui că-s sănătos și-aș vrea S-o aflu măritată. COȘBUC, P. I 78. Eu, de cîte ori mi s-a întîmplat să mănînc grauri... le-am găsit un gust foarte bun. ODOBESCU, S. III 31. Mi s-a întîmplat să o văd o dată. NEGRUZZI, S. I 44. 3. A se nimeri să fie într-un anumit fel. Dacă se întîmpla timpul răcoros și Domițian uita să-și fi luat pălăria sau pardesiul, Masinca începea să-l certe. BASSARABESCU, V. 8. ◊ Loc. adv. Cum s-ar întîmpla = la întîmplare, la voia întîmplării, la nimereală. Fata nu-i de cele de pe drumuri, s-o luați numai așa, cum s-ar întîmpla. CREANGĂ, P. 262. ♦ (Urmat de determinări locale; folosit la toate persoanele) A se găsi, a fi prezent (undeva) în mod incidental; a veni, a ajunge (undeva) din întîmplare; a se nimeri (undeva). Fetele împăratului, întîmplîndu-se de față cînd a lovit spînul pe Harap-Alb, li s-au făcut milă de dînsul. CREANGĂ, P. 208. Mama... strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeți la casa noastră și avea prilej să-și împartă pînea cu dînșii. id. A. 11. Eu m-am întîmplat Subt talpă de pat. TEODORESCU, P. P. 446. ♦ (Rar) A avea (ceva) din întîmplare. Boi nu mi s-au întîmplat, Pui să-mi placă n-am aflat. ȘEZ. III 154. – Variantă: (regional) tîmplá (SBIERA, P. 147, SEVASTOS, N. 120, ȘEZ. III 9) vb. I.
TÎMPLÁ vb. I v. întîmpla.
TÎ́MPLĂ1, tîmple, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale capului, cuprinse între ochi, urechi, frunte și obraz. Fata începu a plînge, cu mîna stîngă la tîmplă. SADOVEANU, M. C. 63. Tîmpla îi stă greu sprijinită pe mînă și cotul i s-afundă în pernă. VLAHUȚĂ, O. A. 139. Ia o drughineață groasă de stejar în mînă... și pîc! la tîmpla dracului cea dreaptă. CREANGĂ, P. 55. Răsfiratul păr de aur peste perini se-mprăștie, Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie, Și sprîncenele arcate fruntea albă i-o încheie. EMINESCU, O. I 79. ◊ (Poetic) Moșneag senin, eu tîmpla ta curată, O cer, pe veci, nădejdii mele pază. GOGA, P. 26. ◊ (Prin metonimie) Vartolomeu Diaconu încercă să-l vadă pe d. Demetru Demetrian cu tîmplele cărunte. C. PETRESCU, A. 458. Deși începuse a-i cărunți tîmplele, de rele tot nu se lăsa. STĂNOIU, C. I. 145.
TÎ́MPLĂ3, tîmple, s. f. Catapeteasmă. O minunată tîmplă de icoane ce migălisem în tinerețe. M. I. CARAGIALE, C. 23. Păretele ce vine-n fața tîmplei... prezentă mult interes prin portretele domnești. ODOBESCU, S. I 413.
TÎ́MPLĂ2, tîmple, s. f. Ridicătură de pămînt; colnic, deal, măgură. Frasinul, aninul ce vîrfu-n nori își pierde, Ei singur fac cunune pe tîmplele de munți. BOLLIAC, O. 134.
TÂMPLÁ vb. I. v. întâmpla.
tấmplă s. f., g.-d. art. tấmplei; pl. tấmple
tâmplă (parte laterală a capului, catapeteasmă) s. f., g.-d. art. tâmplei; pl. tâmple
TÂMPLĂ s. (ANAT.) (reg.) moiște, moalele-capului, moalele-frunții, moalele-obrazului, ochi-mort, ochi-orb.
TÂMPLĂ s. v. iconostas.
tîmplă (-le), s. f. – Moalele capului, moiște. – Megl. timbă. Lat. tĕmpla, prin confuzia tĕmpus „tîmplă” cu templum (Pușcariu 1730; REW 8635; Tiktin), cf. it. tempia, sicil. tèmpula, prov. templa, v. fr. temple. Pentru tempus „tîmplă”, cf. Benvenisti, Mélanges Vendryes, Paris 1950, p. 56. Uz general. mai puțin în V țării (ALR, I, 13). În Trans. se folosește uneori timpuri „pentru tîmplă”, der. normal de la tĕmpus, tĕmpǒra (Lacea, Dacor., II, 625).
tîmplă (-le), s. f. – Iconostas. Lat. templum, prin intermediul mgr. τέμπλον „iconostas” (Roesler 577; Tiktin), cf. v. sb. templa, templo (Miklosich, Fremdw., 132; Cihac, II, 411; Vasmer, Gr., 140), alb. templë. Der. directă din lat. (Pușcariu 1730; Șeineanu, Semasiol., 39; REW 8630; Pascu, I, 169; Iordan, Dift., 108; Rohlfs, Differenzierung, 69) ar conveni mai bine din punct de vedere fonetic, dar lasă fără explicație exactă coincidența semantică cu mgr. Este de presupus că vechile iconostase erau simple ziduri despărțitoare sau baluștri, de unde sensul de „grindă, bîrnă”, pierdut în cuvîntul rom., dar conservat în mr. templă „bîrnă”. De aici tîmplar, s. m. (dulgher), pe care Tiktin și Candrea îl explică prntr-un sens primordial de „slujbaș care face iconostase”. – Der. tîmplăresc, adj. (de tîmplar); tîmplări, vb. (a îndeplini meseria de tîmplar); tîmplărie, s. f. (dulgherie).
TÂMPLĂ2 ~e f. 1) Parte laterală a capului, cuprinsă între ochi, ureche, frunte și obraz. 2) Păr care crește în această parte. ~e cărunte. /<lat. templa
TÂMPLĂ1 ~e f. înv. Perete de lemn împodobit cu icoane, care desparte altarul de restul bisericii; iconostas; catapeteasmă. [Sil. tâm-plă] /<gr. templon
tâmplă f. partea laterală a capului, între ochiul și urechea. [Lat. TEMPLA = TEMPORA].
tâmplă f. iconostas. [Lat. TEMPLA = TEMPLUM: românește cu sensul restrâns].
întî́mplu și (vechĭ, azĭ în est, pop.) tîmplu (mă), a v. refl. (lat. *templare, d. templum, templu. V. templu și contemplu). Vin împrejurările ca să fiŭ de față: m’am întîmplat să fiŭ acolo la sosirea luĭ (V. zgodesc). Se întîmplă v. refl. impers. Se produce, supravine: o mare nenorocire s’a întîmplat; nu apropia benzina de foc, că se poate întîmpla să se aprindă.
1) tî́mplă f., pl. e (lat. tĕmpla [fem. sing.], îld. tĕmpus, pl. témpora, tîmple; it. tempia, pv. templa, fr. tempe). Partea laterală și puțin înfundată a capuluĭ, între ochĭ și ureche, la oasele temporale.
2) tî́mplă f., pl. e (lat. tĕmpla, pl. d. templum, templu; it. tempio, pv. fr. cat. temple; ngr. témplon). Vest. Lemnăria care desparte altaru de public, numită și catapeteazmă. (Ĭa e poleită și ornată cu icoane. Are în mijloc o ușă cu doŭă canaturĭ numită porțile împărăteștĭ și doŭă ușĭ laterale cu un singur canat).
tî́mplu, V. întîmplu.
TÎMPLĂ s. (ANAT.) (reg.) moiște, moalele-capului, moalele-frunții, moalele-obrazului, ochi-mort, ochi-orb.
TÎMPLĂ s. (BIS.) catapeteasmă, iconostas, (pop.) perete, (înv. și reg.) prăznicar, (Transilv.) fruntar. (~ în bisericile ortodoxe.)

tâmplă dex

Intrare: tâmplă (bis.)
tâmplă substantiv feminin
  • silabisire: tâm-plă
Intrare: tâmplă (anat.)
tâmplă substantiv feminin
  • silabisire: tâm-plă
Intrare: tâmplă (deal)
tâmplă substantiv feminin
  • silabisire: tâm-plă
Intrare: tâmpla
tâmpla verb grupa I conjugarea I