tâmpit definitie

2 intrări

23 definiții pentru tâmpit

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv. și reg.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină tâmp (2); a (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.
TÂMPÍT, -Ă, tâmpiți, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Prost, idiot; nerod, stupid, tâmp (1). ♦ Buimăcit, năucit, amețit, zăpăcit. 2. (Înv.) Tâmp (2). – V. tâmpi.
TÎMPÍ, tîmpesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A-și pierde inteligența, a se prosti, a deveni tîmpit. Ai tîmpit, băiete, sau faci pe prostul cu mine. SAHIA, N. 75. Aproape să mă tîmpesc și eu de prea multă admirațiune. CARAGIALE, O. III 145. ◊ Tranz. Declinațiunile latine și grece cu care ne tîmpesc la școală dau surtucarului o părere atît de mărită de propria lui inteligență. GHEREA, ST. CR. II 243. 2. Tranz. (Cu privire la instrumente ascuțite; mai ales figurat sau în contexte figurate) A toci (vîrful sau ascuțișul), a face tîmp, a știrbi. O, muză! Să începem a mai tîmpi condeiul. NEGRUZZI, S. II 216. ◊ Refl. Săgețile vicleșugului ei se tîmpiseră în inima de piatră a ciocoiului. FILIMON, C. 91. ♦ Refl- Fig. A se domoli, a se stinge. Boala încetează, patimile se tîmpesc și liniștea se restatornicește. NEGRUZZI, S. I 293.
TÎMPÍT, -Ă, tîmpiți, -te, adj. 1. Prost, idiot, nerod, stupid. M-am născut în niște zile cînd tîmpita burghezime... Pune-o talpă noroioasă pe popor. MACEDONSKI, O. I 95. Poetul lovește în tîmpita mulțumire de sine. GHEREA, ST. CR. I 233. Aceste figuri serioase sau comice, mărețe sau ordinare, nobile sau tîmpite, frumoase sau urîte etc. poartă întipărirea secolului lor. ALECSANDRI, S. 25. ♦ Buimăcit, năucit, amețit. Rămase tîmpit sub potopul de înjurături. GALACTION, O. I 283. ♦ (Familiar) Care nu corespunde scopului, gustului; neplăcut, rău. (Adverbial) Tîmpit mai pute benzina asta! mîrîi, aruncînd valuri de fum pe nas și pe gură. GALAN, B. I 27. 2. (Învechit) Lipsit de vîrf, turtit. V. tîmp. Era un tînăr... ochii negri ca ai arapilor, nasul scurt și tîmpit. DRĂGHICI, R. 174.
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâmpeáscă
TÂMPÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.)
TÂMPÍ vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.
TÂMPÍT adj., s. 1. adj., s. v. idiot. 2. adj. v. stupid. 3. adj. îndobitocit, prostit. (Om ~ de viața pe care o duce.) 4. adj. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, (pop.) bâiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.)
UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.
A TÂMPÍ ~ésc tranz. A face să se tâmpească. /Din tâmp
A SE TÂMPÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A-și pierde inteligența; a deveni tâmp; a se năuci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu vârf sau cu tăiș) A deveni mai puțin ascuțit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se liniști. /Din tâmp
TÂMPÍT ~tă (~ți, ~te) și substantival v. TÂMP. /v. a tâmpi
tâmpì v. 1. a toci: să încep a mai tâmpi condeiul NEGR.; 2. fig. a idiotiza: l’am tâmpit cu atâta bătaie; 3. fig. a slăbi: patimile se tâmpesc NEGR. [Dela tâmp, tâmpit = slav. TÕPŬ, tocit, grosolan].
tâmpit a. 1. tocit; 2. fig. idiot(izat). [V. tâmpì].
tîmpésc v. tr. (d. tîmp orĭ vsl. *tompiti, sîrb. tupiti, rus. tupitĭ, a toci. V. și stîmpesc, o-, po- și ză-stîmpesc, stupaĭ). Tocesc, slăbesc (vechĭ): a-țĭ tîmpi condeĭu. Fig. Prefac în timp, idiotizez: beția l-a tîmpit.
tîmpít, -ă adj. (d. tîmpesc). Tîmp, idiot, imbecil.
tîmpi vb. v. BATE. BIRUI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE.
TÎMPI vb. 1. (MED.) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioți, a (se) imbeciliza, a (se) prosti. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.)
TÎMPIT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, idiot, imbecil, (rar) tîmp, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. idiot, stupid. (O glumă ~.) 3. adj. îndobitocit, prostit. (Om ~ de viața pe care o duce.) 4. adj. amețit, buimac, buimăcit, năuc, năucit, zăpăcit, (pop.) bîiguit, capiu, uluit, (reg.) buimatic, hăbăuc, (Mold., Bucov. și Transilv.) tehui. (S-a sculat ~.)
unghi tîmpit s. v. UNGHI OBTUZ.

tâmpit dex

Intrare: tâmpi
tâmpi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tâmpit
tâmpit adjectiv