tâmpire definitie

2 intrări

21 definiții pentru tâmpire

TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Înv. și reg.) A (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.
TÂMPÍ, tâmpesc, vb. IV. Refl. și tranz. 1. A-și pierde sau a face să-și piardă inteligența, a deveni sau a face să devină tâmpit; a (se) prosti. 2. (Reg.) A deveni sau a face să devină tâmp (2); a (se) toci, a (se) știrbi. – Din tâmp.
TÂMPÍRE, tâmpiri, s. f. Faptul de a (se) tâmpi; p. ext. tâmpenie; faptă prostească, prostie. – V. tâmpi.
TÎMPÍ, tîmpesc, vb. IV. 1. Refl. și (rar) intranz. A-și pierde inteligența, a se prosti, a deveni tîmpit. Ai tîmpit, băiete, sau faci pe prostul cu mine. SAHIA, N. 75. Aproape să mă tîmpesc și eu de prea multă admirațiune. CARAGIALE, O. III 145. ◊ Tranz. Declinațiunile latine și grece cu care ne tîmpesc la școală dau surtucarului o părere atît de mărită de propria lui inteligență. GHEREA, ST. CR. II 243. 2. Tranz. (Cu privire la instrumente ascuțite; mai ales figurat sau în contexte figurate) A toci (vîrful sau ascuțișul), a face tîmp, a știrbi. O, muză! Să începem a mai tîmpi condeiul. NEGRUZZI, S. II 216. ◊ Refl. Săgețile vicleșugului ei se tîmpiseră în inima de piatră a ciocoiului. FILIMON, C. 91. ♦ Refl- Fig. A se domoli, a se stinge. Boala încetează, patimile se tîmpesc și liniștea se restatornicește. NEGRUZZI, S. I 293.
TÎMPÍRE s. f. Acțiunea de a (se) tîmpi; stare de tîmpenie, faptă prostească, prostie. Îl cuprindea o adîncă scîrbă de vorbele ridicate în numele patriotismului, spre tîmpirea soldaților. CAMILAR, N. I 33. Veni însă un timp, cînd aceste comori ale poporului nostru fură serios amenințate, nu prin arme, dar prin corupțiune și tîmpire. HOGAȘ, DR. II 167. Nu te poți opri să nu te îngrețoșezi... de tîmpirea și de gugumănia cărturarilor. ISPIRESCU, U. 121.
tâmpí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 să tâmpeáscă
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
tâmpí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâmpésc, imperf. 3 sg. tâmpeá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâmpeáscă
tâmpíre s. f., g.-d. art. tâmpírii
TÂMPÍ vb. 1. v. idiotiza. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.)
TÂMPÍ vb. v. bate, birui, înfrânge, întrece, învinge.
TÂMPÍRE s. îndobitocire, prostire. (~ cuiva prin viața pe care o duce.)
UNGHI TÂMPÍT s. v. unghi obtuz.
A TÂMPÍ ~ésc tranz. A face să se tâmpească. /Din tâmp
A SE TÂMPÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre persoane) A-și pierde inteligența; a deveni tâmp; a se năuci; a se prosti. 2) reg. (despre instrumente cu vârf sau cu tăiș) A deveni mai puțin ascuțit; a se toci. 3) fig. rar (despre fenomene ale naturii) A pierde din intensitate; a se domoli; a se potoli; a se ogoi; a se tempera; a modera; a se liniști. /Din tâmp
tâmpì v. 1. a toci: să încep a mai tâmpi condeiul NEGR.; 2. fig. a idiotiza: l’am tâmpit cu atâta bătaie; 3. fig. a slăbi: patimile se tâmpesc NEGR. [Dela tâmp, tâmpit = slav. TÕPŬ, tocit, grosolan].
tîmpésc v. tr. (d. tîmp orĭ vsl. *tompiti, sîrb. tupiti, rus. tupitĭ, a toci. V. și stîmpesc, o-, po- și ză-stîmpesc, stupaĭ). Tocesc, slăbesc (vechĭ): a-țĭ tîmpi condeĭu. Fig. Prefac în timp, idiotizez: beția l-a tîmpit.
tîmpi vb. v. BATE. BIRUI. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE.
TÎMPI vb. 1. (MED.) a (se) cretiniza, a (se) idiotiza, a (se) idioți, a (se) imbeciliza, a (se) prosti. 2. a (se) îndobitoci, a (se) prosti, (pop.) a (se) năuci, (reg.) a (se) hăbăuci, (Transilv. și Olt.) a (se) tonti. (Viața pe care o duce l-a ~ de tot.)
TÎMPIRE s. îndobitocire, prostire. (~ cuiva prin viața pe care o duce.)

tâmpire dex

Intrare: tâmpi
tâmpi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: tâmpire
tâmpire substantiv feminin