TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

TÎLHĂRÍ, tîlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce viață de tîlhar; a jefui, a prăda, a fura. Scoase toate avuțiile ce adusese de cînd tilhărea. ISPIRESCU, L. 144.

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tâlhărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlhăreáscă

TÂLHĂRÍ vb. v. jefui, prăda.

TÂLHĂRÍRE s. v. banditism, furat, furătură, furt, gangsterism, hoție, jaf, pungășeală, pungășie, tâlhărie.

A TÂLHĂRÍ ~ésc intranz. pop. A fi tâlhar. /Din tâlhar

tâlhărì v. a jefui și ucide.

2) tîlhărésc v. intr. Duc vĭață de tîlhar. – Mold. tălh-.

tîlhări vb. v. JEFUI. PRĂDA.

tîlhărire s. v. BANDITISM. FURAT. FURĂTURĂ. FURT. GANGSTERISM. HOȚIE. JAF. PUNGĂȘEALĂ. PUNGĂȘIE. TÎLHĂRIE.