TÂLHĂRÍȚĂ s. tâlhăroaică.

TÂLHĂRÍȚĂ s. v. hoață, hoțoaică, pungășoaică.

tîlhár m. (din *tîlhă, adică „om de desiș”. Cp. cu fiŭ al păduriĭ = tîlhar, la T. Vîrnav, Istoria vĭețiĭ mele, ed. Goroveĭ, p. 68. D. rom. vine ung. tolvaj, tîlhar. V. tîhlăriș, sihlă). Bandit, brigand, hoț de codru. – În est talhar, din *tălhar, ca haldan d. *hlîndan și saltar d. sertar. – Fem. -ăroaĭcă saŭ -ăríță. În Trans. (după ung.) túlaĭ, túlvaĭ! = „sărițĭ, hoțiĭ”! V. codrean.

TÎLHĂRIȚĂ s. tîlhăroaică.

tîlhăriță s. v. HOAȚĂ. HOȚOAICĂ. PUNGĂȘOAICĂ.