TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

TÂLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tâlhărești, adj. Care ține de tâlhari, privitor la tâlhari, comis de tâlhari; banditesc. – Tâlhar + suf. -esc.

TÂLHĂRÍ, tâlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce o viață de tâlhar, a comite fapte de tâlhar; a jefui, a prăda. – Din tâlhar.

TÎLHĂRÉSC, -EÁSCĂ, tîlhărești, adj. De tîlhar, hoțesc; șmecheresc. C-o mișcare pripită, tîlhărească, își trînti pălăria și o băgă în sîn. La CADE. Ne întîlnirăm cu o corabie tîlhărească. GORJAN, H. II 88.

TÎLHĂRÍ, tîlhăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A duce viață de tîlhar; a jefui, a prăda, a fura. Scoase toate avuțiile ce adusese de cînd tilhărea. ISPIRESCU, L. 144.

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tâlhărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 să tâlhăreáscă

tâlhărésc adj. m., f. tâlhăreáscă; pl. m. și f. tâlhăréști

tâlhărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. tâlhărésc, imperf. 3 sg. tâlhăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. tâlhăreáscă

TÂLHĂRÉSC adj. banditesc. (Atac ~.)

TÂLHĂRÉSC adj. v. hoțesc, pungășesc, șarlatanesc.

TÂLHĂRÍ vb. v. jefui, prăda.

TÂLHĂRÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic tâlharilor; propriu tâlharilor. /tâlhar + suf. ~esc

A TÂLHĂRÍ ~ésc intranz. pop. A fi tâlhar. /Din tâlhar

tâlhăresc a. de tâlhar.

tâlhărì v. a jefui și ucide.

1) tîlhărésc, -eáscă adj. De tîlhar. – Mold. tălh-.

2) tîlhărésc v. intr. Duc vĭață de tîlhar. – Mold. tălh-.

TÎLHĂRESC adj. banditesc. (Atac ~.)

tîlhăresc adj. v. HOȚESC. PUNGĂȘESC. ȘARLATANESC.

tîlhări vb. v. JEFUI. PRĂDA.