sugrumat definitie

2 intrări

22 definiții pentru sugrumat

SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa.
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strânge pe cineva de gât (pentru a-l omorî prin sufocare); a gâtui, a strangula. ♦ Fig. (Despre haine) A strânge prea tare corpul, împiedicând mișcările, respirația. 2. Tranz. Fig. A înăbuși, a sufoca. 3. Tranz. Fig. A înăbuși cu violență o acțiune, o manifestare; a reprima, a lichida. 4. Refl. (Despre ape, drumuri etc.) A se îngusta (brusc), a se gâtui. – Su(b) + gruma(z). Cf. sugușa.
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strâns de gât, gâtuit; ucis prin sufocare. ♦ Fig. Incomodat de o îmbrăcăminte prea strâmtă. 2. Fig. Copleșit, chinuit, frământat de o stare sufletească. 3. Fig. (Despre voce, rostire) Care nu poate fi articulat (bine); înecat, înăbușit, alterat. – V. sugruma.
SUGRUMÁ, sugrúm, vb. I. 1. Tranz. A strînge (pe cineva) de gît (pentru a-l omorî prin sufocare); a gîtui. V. strangula. Stăi! stăi! tu mi-ai răpit viața și liniștea... voi să te sugrum... BOLINTINEANU, O. 344. Care părinte cu inimă de părinte și-a sugrumat copiii pentru că nu s-au născut frumoși și mintoși precum ar fi dorit el să se nască? BOLLIAC, O. 58. ◊ Absol. Puțin, și dorobanții un alt țigan găsiră, L-aduseră în bice și-n bice îl siliră Să-nvețe-a sugruma. BOLLIAC, O. 201. Cînd cu brînci groaznice, cînd cu dinte Apărîndu-să, sugrumă și ucide. BUDAI-DELEANU, Ț. 171. ♦ Fig. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) A strînge prea tare corpul, împiedicînd mișcările, respirația. Gulerul acesta mă sugrumă. ▭ Omul se căută în buzunarele vestei negre care-i sugruma burta. DUMITRIU, B. F. 49. 2. Tranz. A înăbuși, a sufoca. Căldura... îți usucă podul gurii, te sugrumă. REBREANU, I. 10. ◊ (Metaforic) Cînd e acasă, o sugrumă tăcerea și ar vrea să fie în stradă. C. PETRESCU, C. V. 261. Așa se gîndea adeseori Radu... năbușindu-și în piept mînia și ura ce-l sugruma. VLAHUȚĂ, N. 14. 3. Tranz. (Cu privire la acțiuni, la manifestări ale omului) A înăbuși cu violență, a reprima, a stîrpi de la început, a gîtui (2). Un conducător care sugrumă critica... nu poate conta nici pe încrederea partidului, nici pe încrederea maselor. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 8, 49. Cîntecul meu nimeni n-o să-l sugrume. TULBURE, V. R. 29. ◊ Refl. pas. Dascălul Iov avea în el pornirea aceasta de dărnicie, care se sugruma îndată ce era vorba s-o prefacă în fapte. SADOVEANU, P. M. 18. 4. Refl. (Despre lanțuri sau sfori) A se strînge, a se răsuci, a se înnoda. Lanțul se sugrumă lesne, adică face noduri. TRIGONOMETRIA 115. ♦ (Despre grupuri compacte de ființe) A se strînge într-o formație îngustă. Pe podețul din fața casei lui Geambașu, mulțimea se sugrumă și apoi se lărgi iar în curte. DUMITRIU, N. 64. – Variantă: (regional) zugrumá (REBREANU, R. II 110, DUNĂREANU, N. 202, ȘEZ. II 138) vb. I.
SUGRUMÁT, -Ă, sugrumați, -te, adj. 1. Strîns de gît, gîtuit; ucis prin sufocare. ◊ Fig. «Divina comedie» este produsul Italiei, ruptă în bucăți, pustiită prin lupta orașelor, sugrumată și pîngărită prin nelegiuirile grozave ale nobililor și ale preoților. GHEREA, ST. CR. II 75. 2. Fig. Copleșit, chinuit (de o stare sufletească); sufocat. I-am bătut la ușă, sugrumat de sfiala primelor versuri, în după-prînzul unei minunate zile de toamnă. VLAHUȚĂ, O. A. II 284. 3. Fig. (Despre voce, despre rostire) Cu timbrul alterat, înăbușit, surd. «Înconjurați casa...», răcneau glasuri peste măsură de sugrumate. CAMILAR, N. I 172. Strigătele guturale, sugrumate, crescură în val. CĂLINESCU, E. O. I 107. Conferențiarul... cu o voce alterată, aproape sugrumată de emoție, începu. VLAHUȚĂ, O. A. I 222. ♦ Care nu poate fi articulat; înăbușit, înecat, frînt. Cînd prăpastia mă înghițea... mă deșteptam cu țipătul sugrumat în gît și spuzit peste tot trupul. DELAVRANCEA, T. 24. – Variantă: (regional) zugrumát, -ă (SADOVEANU, O. VII 19) adj.
ZUGRUMÁ, zugrúm, vb. I. Tranz. v. sugruma.
ZUGRUMÁT, -Ă, adj. v. sugrumat.
sugrumá (a ~) (su-gru-) vb., ind. prez. 3 sugrúmă
sugrumá vb. (sil. -gru-), ind. prez. 1 sg. sugrúm, 3 sg. și pl. sugrúmă; conj. prez. 3 sg. și pl. sugrúme
SUGRUMÁ vb. 1. a gâtui, a strangula, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tâlharul l-a ~.) 2. v. asfixia. 3. v. îngusta.
SUGRUMÁ vb. v. înăbuși, reprima.
SUGRUMÁT adj. 1. gâtuit, strangulat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. v. gâtuit.
A SUGRUMÁ sugrúm tranz. 1) A lipsi de respirație, strângând puternic de gât (până la asfixiere); a gâtui; a strangula. 2) (despre haine, cingători etc.) A incomoda prin strângere; a strangula. 3) fig. (căi de curgere a unui fluid) A îngusta pe o anumită porțiune; a gâtui; a strangula. 4) fig. (acțiuni, manifestări etc.) A împiedica să se dezvolte sau a suprima printr-o constrângere insuportabilă; a strangula. ~ presa. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]
A SE SUGRUMÁ mă sugrúm intranz. 1) (despre râuri, drumuri, conducte etc.) A deveni (mai) îngust pe unul din segmentele sale; a se strangula. 2) (despre persoane) A pierde pentru un moment respirația; a se strangula. ~ de râs. [Sil. su-gru-] /su[b] + gruma[z]
SUGRUMÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SUGRUMA. 2) fig. (despre voce, vorbire) Care abia se aude. /v. a (se) sugruma
sugrumà v. 1. a strânge de gât; 2. fig. a năbuși: a sugruma o răscoală.
sugrúm, a -á v. tr. (d. supt, sub- și grumaz, ca și su-guș). Gîtuĭ, strîng de gît. Fig. Înăduș, reprim: a sugruma o răscoală. – Și zugrum (est).
zugrúm, V. sugrum.
sugruma vb. v. ÎNĂBUȘI. REPRIMA.
SUGRUMA vb. 1. a gîtui, a strangula, (rar) a jugula, (înv. și reg.) a îneca, a sugușa, (reg.) a îmberegăți, a înnăduși, a năduși, a strugușa, a zgăira, (prin Olt.) a beregătui. (Tîlharul l-a ~.) 2. a (se) asfixia, a (se) înăbuși, a (se) îneca, a (se) sufoca, (înv. și pop.) a (se) năbuși, a (se) năduși, (înv.) a (se) împresura. (Fumul îl ~.) 3. a se gîtui, a se îngusta, a se strîmta, (rar) a se subția, (înv. și reg.) a se strîmtora. (În acel loc valea se ~.)
SUGRUMAT adj. 1. gîtuit, strangulat, (înv.) sugușat. (Persoană ~.) 2. gîtuit, înăbușit, înecat. (Cu glasul ~ de emoție, spuse...)

sugrumat dex

Intrare: sugruma
sugruma conjugarea I grupa I verb
  • silabisire: su-gru-ma
zugruma conjugarea I grupa I verb
Intrare: sugrumat
zugrumat adjectiv
sugrumat adjectiv