SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, facându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca silueta celui care o poartă să pară mai zveltă, mai subțire. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtilare.

SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția.

SUPȚIÁRE s. f. v. subțiere.

SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să devină sau a deveni mai subțire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-și subția buzele (sau gura) = a-și strânge buzele, făcându-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vârful buzelor. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca cel care o poartă să pară mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușirile sau manifestările lor; adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ți-a] – Lat. subtiliare.

SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. [Pr.: -ți-e-. – Var.: (reg.) supțiáre s. f.] – V. subția.

SUPȚIÁRE s. f. v. subțiere.

SUBȚIÁ, subțiez, vb. I. 1. Refl. A deveni, a se face mai subțire. Pierise roșul aproape vînăt al fălcilor pline. I se subțiase gîtul în gulerul cămășii. DUMITRIU, N. 205. Fusese și bolnavă cu doi ani în urmă; se subțiase și se uscase de istov. SADOVEANU, P. M. 50. [Umbra] se subție... se lipi de părete și se așeză ironică, fantastică, lungă în dreptul lui. EMINESCU, N. 78. ◊ Tranz. Ea era o arendășoaică, pe care nu putea s-o mai subțieze nici un corset, eu un negustor, pe care-l tăbăciseră agoniseala și vîntul mării. GALACTION, O. I 77. Fața babei s-au apucat îndată de cioplit picioarele, ca să le mai subțieze. SBIERA, P. 214. ◊ Expr. A-și subția buzele (sau gura) = a-și strînge buzele, făcîndu-le să pară mai subțiri, mai mici; a vorbi din vîrful buzelor. Bine spune Ghiță că locul tău nu-i în lume, ci la mînăstire. – Ba locul meu e în lume, și-a subțiat Nastasia buzele- SADOVEANU, M. C. 76. Cînd cu ochii mari, sălbateci se privește în oglindă, Subțiindu-și gura mică și chemîndu-se pe nume... EMINESCU, O. I 80. ♦ Tranz. (Despre îmbrăcăminte) A face ca cel care o poartă să pară mai subțire. Rochia aceasta te subțiază. 2. Tranz. (Cu privire la corpuri lichide sau gazoase) A face să fie mai puțin concentrat, mai puțin dens; a dilua, a rări. ◊ Refl. Fig. Tîrziu de tot, cînd se trezi o clipă din somn, întunericul se subția... și un cocoș cînta. CĂLINESCU, E. O. I 53. 3. Tranz. A face ca glasul să aibă un timbru mai subțire, mai înalt. Lupul se duse la un fierari și puse să-i ascuță limba și dinții, pentru a-și subția glasul. CREANGĂ, P. 22. 4. Refl. Fig. (Despre oameni și despre însușiri sau manifestări ale lor, adesea ironic) A deveni mai ales, mai fin, mai delicat; a se rafina, a se cultiva, a se stila. Am avut de-a face cu fel de fel de lume și mi s-a subțiat limba. Dacă vrai să știi, mi s-a subțiat și caracterul. SADOVEANU, P. M. 24. Acum lumea s-a subțiat, fiecare vorbește și scrie limba sa proprie. GHICA, S. 53. – Prez. ind. și: subțíu (BOGZA, Ț. 74). – Variantă: (regional) supțiá (ISPIRESCU, L. 142) vb. I.

SUBȚIÉRE, subțieri, s. f. Acțiunea de a (se) subția și rezultatul ei. ♦ Fig. Rafinare, cultivare a minții, a gustului. (Atestat în forma subțiare) Nu e lucru fără însemnătate subțiarea creierului în mai multe generații. IBRĂILEANU, SP. CR. 32. – Variantă: (învechit) subțiáre s. f.

subțiá (a ~) (-ți-a) vb., ind. prez. 3 subțiáză, 1 pl. subțiém (-ți-em); conj. prez. 3 să subțiéze; ger. subțiínd (-ți-ind)

subțiére (-ți-e-) s. f., g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri

subțiá vb. (sil. -ți-a), ind. prez. 1 sg. subțiéz, 3 sg. și pl. subțiáză, 1 pl. subțiém (sil. -ți-em); conj. prez. 3 sg. și pl. subțiéze; ger. subțiínd (sil. -ți-ind)

subțiére s. f. (sil. -ți-e-), g.-d. art. subțiérii; pl. subțiéri

SUBȚIÁ vb. 1. (reg.) a (se) subțira. (A ~ un obiect, un fir.) 2. a se alungi. (Se ~ la un capăt.) 3. v. dilua. 4. a ascuți, a pițigăia, (reg.) a pițigărni. (Își ~ glasul.)

SUBȚIA vb. v. civiliza, cultiva, gâtui, îngusta, rafina, rarefia, stila, strâmta, sugruma.

SUBȚIÉRE s. (FIZ.) stricțiune. (~ unui cablu.)

A (se) subția ≠ a (se) îngroșa

subțiá (-iéz, -át), vb. – 1. A face subțire, a slăbi, a se trage. – 2. A cizela, a rafina. – 3. A dilua, a face mai deschisă o culoare. – Var. supția. Lat. subtῑlĭāre (Densusianu, Hlr., 166; Pușcariu 1669; REW 8398), cf. it. sottigliare. Cf. subțire.

A SUBȚIÁ ~éz tranz. A face să se subțieze. /<lat. subtiliare

A SE SUBȚIÁ mă ~éz intranz. 1) A deveni (mai) subțire. 2) fig. A deveni (mai) manierat; a se șlefui; a se ciopli; a se civiliza. /<lat. subtiliare

subțià v. 1. a face mai subțire; 2. fig. a se rafina: acum lumea s’a subțiat. [Lat. *SUBTILIARE (din SUBTILIS)].

supțiéz și (Munt. vest) -réz v. tr. (lat. sŭbtiliare. V. subtilizez). Fac supțire: a supția un băt cĭoplindu-ĭ, a supția laptele turnînd apă în el, (fig.) cheltuielile mi-aŭ cam supțiat punga. Fig. Cĭoplesc, rafinez: s’a supțiat lumea! – Și sîpțiez. Și ins-.

SUBȚIA vb. 1. (reg.) a (se) subțira. (A ~ un obiect, un fir.) 2. a se alungi. (Se ~ la un capăt.) 3. a dilua, a îndoi, a lungi. (A ~ laptele.) 4. a ascuți, a pițigăia, (reg.) a pițigărni. (Își ~ glasul.)

subția vb. v. CIVILIZA. CULTIVA. GÎTUI. ÎNGUSTA. RAFINA. RAREFIA. STILA. STRÎMTA. SUGRUMA.

SUBȚIERE s. (FIZ.) stricțiune. (~ unui cablu.)

subția, subțiez v. r. (iron.) a deveni mai rafinat / mai civilizat / mai fin; a se rafina, a se cultiva