Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru stucatură

STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura.
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. Ornament arhitectonic în relief (pentru interiorul clădirilor), executat din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Din it. stuccatura.
STUCATÚRĂ, stucaturi, s. f. (La sg. de obicei cu sens colectiv) Ornamente în relief (pentru interiorul clădirilor) executate din stuc sau din mortar simplu de ipsos. – Variantă: (învechit) ștocatúră (GOLESCU, Î. 115) s. f.
ȘTOCATÚRĂ s. f. v. stucatură.
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
stucatúră s. f., g.-d. art. stucatúrii; pl. stucatúri
STUCATÚRĂ s.f. Ornamentație realizată în relief din stuc în interiorul clădirilor. [Var. ștucatură s.f. / < it. stuccatura].
STUCATÚRĂ s. g. ornamentație în relief, din stuc, în interiorul clădirilor. (< it. stuccatura)
STUCATÚRĂ ~i f. arhit. Element ornamental în relief pentru decorarea interiorului unei clădiri. /<it. stuccatura, germ. Stukatur
stucatură f. ornament de stuc.
*stucatúră f., pl. ĭ (it. stuccatura). Lucrare (tencuĭală, ornament) de stuc.

stucatură definitie

stucatură dex

Intrare: stucatură
stucatură substantiv feminin
ștocatură substantiv feminin