Dicționare ale limbii române

21 definiții pentru stuc

STUC s. n. 1. Material de construcție format din mortar și ipsos amestecat cu gelatină, clei și (uneori) cu coloranți minerali, care prin uscare și lustruire capătă aspectul marmurei. 2. Material, sub formă de pastă, folosit pentru decorații arhitectonice, care se prepară dintr-un amestec de var stins vechi, praf de marmură și praf de cretă. [Var.: (înv.) ștuc s. n.] – Din it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc.
ȘTUC s. n. v. stuc.
STUC s. n. 1. Material de construcție format din mortar și ipsos amestecat cu gelatină, clei și (uneori) cu coloranți minerali, care prin uscare și lustruire capătă aspectul marmurei. 2. Material, sub formă de pastă, folosit pentru decorații arhitectonice, care se prepară dintr-un amestec de var stins vechi, praf de marmură și praf de cretă. [Var.: (înv.) ștuc s. n.] – Din it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc.
ȘTUC s. n. v. stuc.
STUC s. n. Mortar de ipsos amestecat cu praf de piatră și cu clei, căpătînd prin uscare și lustruire aspectul marmurei; se întrebuințează la acoperirea zidurilor interioare, la executarea ornamentelor de arhitectură etc. Salonul în care intrară cei doi musafiri era în stil oriental. Tavan cu ornamente florale în stuc alb, pereți văruiți, șaluri turcești pe pereți. CĂLINESCU, N. 9. – Variantă: ștuc (C. PETRESCU, R. DR. 199) s. n.
ȘTUC s. n. v. stuc.
stuc s. n.
stuc s. n., pl. stúcuri
STUC s. (CONSTR.) (înv.) mermer. (Decorație arhitectonică din ~.)
ȘTUC s. v. bucată, crâmpei, fracțiune, fragment, frântură, parte, porțiune, secțiune, tranșă.
STUC s.n. Mortar de ipsos amestecat cu praf de marmură, clei și diverse substanțe colorante, care prin uscare și lustruire devine asemănător marmurii. [Var. ștuc s.n. / cf. it. stucco, fr. stuc].
ȘTUC s.n. v. stuc.
STUC s. n. mortar de ipsos cu praf de marmură, clei și diverse substanțe colorante, care prin uscare și lustruire imită marmura. (< it. stucco, germ. Stuck, fr. stuc)
stuc (-curi), s. n. – Material folosit în decorații arhitectonice; decorație arhitectonică. – Var. ștuc, și der. Fr. stuc. – Der. stuca, vb. (a orna cu stuc); stucatură, s. f., din it. stuccatura. – Var. din germ. Stuck (Borcea 213).
STUC ~uri n. Amestec de ipsos cu praf de marmură, clei și substanțe minerale colorante, care, prin uscare și lustruire, capătă aspectul marmurii. /<fr. stuc, it. stucco, germ. Stuck
ștuc, ștúcuri, s.n. 1. (reg.) bucată, fragment, porțiune; parte dintr-un întreg. 2. (reg.; în forma: știuc) lot, parcelă (într-un teren comasat). 3. (înv. și reg.) exemplar. 4. (reg.; în forma: sticuri) rânduri, reprize. 5. (înv. și reg.) piesă de teatru.
stuc n. tencueală de ghips ce imitează marmura.
*stuc n., pl. urĭ (it. stucco). Un fel de tencuĭală (compusă de obiceĭ din var stins și din praf de marmură și cretă) care imitează marmura.
ștuc n., pl. urĭ (sas. stuck, germ. stück). Vest. Bucată, fărîmă.
STUC s. (CONSTR.) (înv.) mermer. (Decorație arhitectonică din ~.)
ștuc s. v. BUCATĂ. CRÎMPEI. FRACȚIUNE. FRAGMENT. FRÎNTURĂ. PARTE. PORȚIUNE. SECȚIUNE. TRANȘĂ.

stuc definitie

stuc dex

Intrare: stuc
ștuc substantiv neutru (numai) singular
stuc substantiv neutru (numai) singular