STRĂJUÍ, străjuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A păzi, a apăra. 2. Intranz. (Adesea fig.) A sta de strajă, a veghea. 3. Tranz. Fig. A mărgini, a delimita ceva. [Var.: (reg.) strejuí vb. IV] – Strajă + suf. -ui.

STREJUÍ vb. IV v. străjui.

STRĂJUÍ, străjuiesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. A păzi, a apăra. 2. Intranz. (Adesea fig.) A sta de strajă, a veghea. 3. Tranz. Fig. A mărgini, a delimita ceva. [Var.: (reg.) strejuí vb. IV] – Strajă + suf. -ui.

STREJUÍ vb. IV v. străjui.

STRĂJUÍ, străjuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A păzi. În noaptea aceea... o străjuia dorobanțul cu strașnică poruncă. SADOVEANU, O. VIII 229. Fata mea are să se culce desară, unde se culcă totdeauna, iară voi să mi-o străjuiți toată noaptea. CREANGĂ, P. 265. Odată intrînd, nu se mai putea înturna, căci porțile erau străjuite și păzitorii porunciți a nu lăsa să iasă nime. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Fig. Peste toate întinderile de la Pănoiu, domnea în seara asta o liniște adîncă, străjuită de lumini. MIHALE, O. 355. Calul mă aștepta la scară, lîngă pîlcul de salcîmi care străjuia casa. SADOVEANU, O. III 646. Luna-și picură argintul, Tremurîndu-l pe fereastră; Vede-atîta împăcare Străjuind căsuța noastră. GOGA, P. 87. 2. Intranz. A sta de strajă, a veghea. Eu străjuiesc aici, voi, pe la ferestre. GALACTION, O. I 53. După cină să sfătuiesc ei că n-ar fi bine să doarmă toți trei deodată, ci numai doi din ei, iar unul să meargă lîngă drum să străjuiască ca să nu li să-ntîmple ceva. RETEGANUL, P. II 70. ◊ Fig. De o parte și de alta a largului pridvor, doi tei străjuiau, rămuroși. CĂLINESCU, E. 49. În dosul împrejmuirii, un șir de plopi bătrîni străjuiau ca un front de ostași de gardă. REBREANU, R. I 78. În zarea asfințitului străjuiesc codrii arămii și din văzduh se lasă o liniște grea, posomorîtă și rece, ca o pîclă de toamnă. VLAHUȚĂ, O. A. I 145. 3. Tranz. Fig. A mărgini ceva. Fața... rotundă și brunată era străjuită din josul fiecărei urechi de cîte o mică pingea de păr castaniu. HOGAȘ, M. N. 32. – Variantă: strejuí (SANDU-ALDEA, U. P. 156, ODOBESCU, S. III 524, RUSSO, O. 50) vb. IV.

STREJUÍ vb. IV v. străjui.

străjuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 să străjuiáscă

străjuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. străjuiésc, imperf. 3 sg. străjuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. străjuiáscă

STRĂJUÍ vb. 1. a păzi, a supraveghea, a veghea, (înv. și pop.) a priveghea. (A ~ poarta cetății.) 2. v. mărgini.

STRĂJUÍ vb. v. însăila.

A STRĂJUÍ ~iésc 1. intranz. A sta de strajă; a veghea. 2. tranz. A avea sub strajă; a păzi. /strajă + suf. ~ui

strejuì v. a păzi: te oiu strejui toată noaptea CR.

străjuĭésc v. tr. (d. strajă, ca ung. istrazsalni, d. istrázsa, străjă). Păzesc, staŭ de pază: mînăstire străjuită de turnurĭ (ChN. 2, 115). – În vest și stre- (ChN. 1, 41).

strejár, strejuĭésc, V. străjer, străjuĭesc.

STRĂJUI vb. 1. a păzi, a supraveghea, a veghea, (înv. și pop.) a priveghea. (A ~ poarta cetății.) 2. a delimita, a limita, a mărgini, a țărmuri. (Stîlpii de telegraf ~ șoseaua.)

străjui vb. v. ÎNSĂILA.