Dicționare ale limbii române

13 definiții pentru struni

STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună.
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A ține în frâu un cal, a conduce sau a stăpâni un cal cu ajutorul frâului. ♦ Fig. A ține din scurt pe cineva; a domina, a înfrâna. 2. A lega ceva strâns, întinzând bine sfoara care leagă. – Din strună.
STRUNÍ, strunesc, vb. IV. Tranz. 1. A stăpîni (un cal) din frîu, a ține strîns, a nu lăsa să se abată de la direcția voită. Își struniră caii și porniră mai repede prin nouri de colb. SADOVEANU, O. I 122. Fiul craiului nemaiputînd struni calul... se întoarnă. CREANGĂ, P. 185. Strunește bine gura iepei și fii cuminte! ALECSANDRI, T. II 98. ◊ Fig. Cu ochii lui mici, struniți către tîmple, se uita țintă la învățăcelul său. SADOVEANU, M. C. 110. ♦ Fig. (Cu privire la oameni) A stăpîni, a domina, a înfrîna; a ține din scurt. Numai răutăți făcea, că n-avea cine-l struni. SADOVEANU, P. M. 69. Voi priveghea nurorile, le-oi pune la lucru, le-oi struni și nu le-oi lăsa nici pas a ieși din casă. CREANGĂ, P. 4. 2. A întinde strunele unui instrument muzical, a acorda, a înstruna; p. ext. (rar) a cînta. Căci meșterul Boian... voia cuiva Un cîntec să-i strunească. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 138, 4/1. 3. A lega strîns (trăgînd bine de sfoara care leagă). Legătura dintre proțap sau tînjală și sanie strunește proțapul cu vîrful... prin gînjuri de lemn sau funii. PAMFILE, I. C. 155. – Variantă: struná (PĂSCULESCU, L. P. 62) vb. I.
struní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 să struneáscă
struní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strunésc, imperf. 3 sg. struneá; conj. prez. 3 sg. și pl. struneáscă
STRUNÍ vb. 1. v. încorda. 2. a domoli, a înfrâna, a liniști. (A ~ un cal.) 3. a înfrâna, a reține, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sunt prea zburdalnici!)
STRUNÍ vb. v. acorda, birui, înfrâna, înfrânge, înstruna, învinge, stăpâni.
A struni ≠ a dezacorda
A STRUNÍ ~ésc tranz. 1) (caii) A stăpâni cu ajutorul frâului; a înfrâna; a domoli. ◊ A-și ~ limba a se feri de a spune ceea ce nu se cuvine. 2) (instrumente muzicale) A aduce la tonalitatea dorită prin întinderea sau slăbirea coardelor; a acorda. 3) fig. (mai ales copii) A obișnui cu ordinea; a disciplina. 4) (obiecte) A lega, întinzând bine firele (ca struna). /Din strună
strunì v. Mold. 1. a înstruna; 2 a strânge frâul: a struni calul CR.; 3. fig. a înfrâna; 4. a lega țeapăn carul. [V. strună].
strunèsc v. tr. (vsl. struniti, a pune strune). Înstrunez, pun struna, strîng frîu: a struni calu. Fig. Înfrînez, nu las în voĭe: poporu trebuĭe strunit. – Și -ez.
struni vb. v. ACORDA. BIRUI. ÎNFRÎNA. ÎNFRÎNGE. ÎNSTRUNA. ÎNVINGE. STĂPÎNI.
STRUNI vb. 1. a încorda, a înstruna, a întinde. (A ~ arcul.) 2. a domoli, a înfrîna, a liniști. (A ~ un cal.) 3. a înfrîna, a reține, (înv. fig.) a hățui. (Te rog să-i mai ~, sînt prea zburdalnici!)

struni definitie

struni dex

Intrare: struni
struni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a