Dicționare ale limbii române

10 definiții pentru strujitură

STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. (Pop.) Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură.
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. Fâșie, așchie de lemn sau de metal care cade în timpul prelucrării unui material la strung, cu rindeaua, cu barda etc. – Struji + suf. -tură.
STRUJITÚRĂ, strujituri, s. f. Fîșie (de lemn sau de metal) care cade în timpul lucrului de la strung sau de la rindea. Strujitură de fier. ▭ Strujituri blonde ca niște papiliote desfăcute zăceau aruncate în toate părțile. ANGHEL, PR. 82.
strujitúră (pop.) s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
strujitúră s. f., g.-d. art. strujitúrii; pl. strujitúri
STRUJITÚRĂ s. 1. (reg.) strujea. (~ metalică.) 2. v. talaș.
STRUJITÚRĂ ~i f. Deșeu constând din resturi de lemn sau de metal, provenite din strujire. /a struji + suf. ~tură
strujitúră, strujitúri, s.f. 1. (pop.; la pl.) așchie de lemn; talaș, geluitură; așchie de lemn, șpan. 2. (înv.) material erodat și cărat de o apă curgătoare. 3. (înv.) obiect cioplit, strunjit.
strujitúră f., pl. ĭ. Lucru strujit. Surcele căzute de la strug.
STRUJITU s. 1. (reg.) strujea. (~ metalică.) 2. talaș, (Transilv.) hoaspe (pl.). (~ rezultată de la rindeluire.)

strujitură definitie

strujitură dex

Intrare: strujitură
strujitură substantiv feminin