STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtând aceste părți; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. 2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua; p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din sl. stružiti.

STRUJEÁ, strujele, s. f. (Regional) Fîșie de lemn luată cu rindeaua sau cu strungul; strujitură. Pun întîi strujele, apoi așchii subțiri... ca să facă ceva jăratic. PAMFILE, S. T. 63. ◊ Fig. O strujea de vis mi-a fost merinde Un crîmpei de crez prin îndoieli. BENIUC, V. 9.

STRUJÍ, strujesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) 1. (Cu privire la știuleți de porumb, pene, ramuri etc.) A curăța de părțile nefolositoare, smulgîndu-le și îndepărtîndu-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza. Struji frunze și mușchi de pe tufari. La TDRG. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. 2. A da la strung; a strunji. Îmi petrec viața strujind pentru ei mînere de săbii. NEGRUZZI, S. III 280. Cîte trei sînt meșteri mari: Unul sulița-mi strujește. TEODORESCU, P. P. 86. ◊ Fig. Nu e dat tuturor a crea ziceri și a baga scalpelul în biata limbă, pentru a o struji cum li se pare. NEGRUZZI, S. I 255. 3. (Rar) A strivi, a zdrobi. Măr în gură mi-am strujit. BIBICESCU, P. P. 255. – Variantă: strugí (I. IONESCU, M. 413) vb. IV.

strují (a ~) (a curăța) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 să strujeáscă

strují (a curăța, a ciopli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strujésc, imperf. 3 sg. strujeá; conj. prez. 3 sg. și pl. strujeáscă

STRUJEÁ s. v. strujitură.

STRUJÍ vb. 1. v. strunji. 2. v. ciopli.

strují (-jésc, -ít), vb. – 1. (Înv.) A rade, a răzui. – 2. A ciopli, a tăia, a dăltui. – 3. A strunji. – 4. A dezghioca. – Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76), cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. – Der. struj, s. n. (Mold., rosătură la copitele cailor); strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie); strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan); strujac s. n. (Trans. de N, saltea); strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din rom. provine mag. sztruzsál (Edelspacher 22). Cf. strung.

A STRUJÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte de lemn sau de metal) A ciopli cu ajutorul unei unelte (daltă, cuțit, bardă etc.). 2) (obiecte) A curăța de înveliș (coajă, piele, pănuși etc.). ~ un băț. /<sl. stružiti

strujeá, strujéle, s.f. (reg.) 1. bucată subțire tăiată sau ruptă din ceva; felie subțire de pâine; scrijea. 2. așchie de lemn, talaș, geluitură, șpan.

strujì v. Mold. 1. a da la strug; 2. a curăța bobitele de pe struguri: când te-i sătura de strujit poame CR.; 3. a răzui. [Slav. STRUJĬTI, a rade, a da la strung].

strujeá f., pl. ele. (d. a struji). Vest. Surcică din lovitura toporului orĭ securiĭ.

strujésc v. tr. (vsl. stružiti, strugati, rad, răzuĭ, cĭoplesc, rînduĭesc. V. strug). Est. Cĭoplesc la strung, cu rindeaŭa, cu securea orĭ cu altceva. V. torn.

strujea s. v. STRUJITURĂ.

STRUJI vb. 1. a strunji, (rar) a strungări. (A ~ o piesă la strung.) 2. a ciopli, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti. (~ lemnul cu cuțitul, cu barda.)