Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru structuralism

STRUCTURALÍSM s. n. Teorie lingvistică care susține că limba este un sistem autonom, că alcătuiește o structură în care diversele părți se află în relații și se condiționează reciproc. ♦ P. gener. Teorie și metodă aplicată în domeniul unor științe umaniste, care își propun să descopere și să descrie sistemele de relații din știința dată. – Din fr. structuralisme.
STRUCTURALÍSM s. n. Teorie lingvistică contemporană care susține că limba este un sistem autonom, că alcătuiește o structură în care diversele părți se află în relații și se condiționează reciproc. ♦ P. gener. Teorie și metodă aplicată în domeniul unor științe umaniste, care își propun să descopere și să descrie sistemele de relații din știința dată. – Din fr. structuralisme.
STRUCTURALÍSM s. n. (Lingv.) Școală idealistă, agnostică, antiistorică și formalistă, care consideră limba ca o entitate abstractă, ca un sistem de funcțiuni caracterizat prin legi proprii, imanente, ale structurii ei. Structuralismul consideră limba ca un sistem static, rupt de viață și de istorie. MACREA, F. 11.
structuralísm s. n.
structuralísm s. n.
STRUCTURALISM PSIHOLÓGIC s. v. gestaltism.
STRUCTURALÍSM s.n. 1. Termen care desemnează o categorie de orientări și tendințe metodologice și epistemologice actuale, constând în a privi obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, care pot fi recompuse și transformate prin anumite procedee operaționale. ♦ Curent în lingvistica contemporană care susține principiul unității interne a structurii limbii și privește limba ca pe un sistem de relații fonetice și gramaticale care se condiționează reciproc, dar o studiază independent de istoria poporului. 2. (Rar) Gestaltism. [< fr. structuralisme].
STRUCTURALÍSM s. n. 1. denumire generică, diverse orientări metodologice și epistemologice contemporane, care privesc obiectele ca sisteme, ansambluri de elemente organizate, ce pot fi recompuse și transformate prin anumite procedee operaționale. 2. curent în lingvistica contemporană care studiază limba independent de sensurile cuvintelor și istoria societății, privind-o ca pe un sistem unitar de relații (fonetice și gramaticale) ce se condiționează reciproc. 3. gestaltism. (< fr. structuralisme)
STRUCTURALÍSM n. Orientare teoretică și metodologică în științele contemporane care studiază structura, funcțiile și sistemele de relații ce caracterizează obiectele și procesele. /<fr. structuralisme
STRUCTURALISM PSIHOLOGIC s. gestaltism.
STRUCTURALÍSM s. n. (cf. fr. structuralisme): curent în lingvistica contemporană care studiază limba independent de sensurile cuvintelor și de istoria societății, văzând în ea o structură, un sistem unitar de relații – fonetice și gramaticale – ce se condiționează reciproc. S. folosește atât metoda inductivă, cât și metoda deductivă. El s-a dezvoltat pe baza concepției despre limbă a lingvistului elvețian Ferdinand de Saussure în mai multe direcții, care s-au manifestat în Cercul lingvistic de la Praga, în Școala lingvistică funcțională din Franța, în școlile lingvistice din Rusia și U.R.S.S., în Cercul lingvistic de la Copenhaga, în Școala descriptivistă și în Școala transformaționalistă din S.U.A. Cei mai de seamă reprezentanți ai s. lingvistic sunt: Serghei Karcevski, Nikolai Sergheevici Trubețkoi, Roman Jakobson (Școala lingvistică din Praga); André Martinet (Școala lingvistică funcțională din Franța), I. A. Baudouin de Courtenay, L. V. Șcerba, V. V. Vinogradov, F. F. Fortunatov, S. K. Șaumian (Școlile lingvistice din Rusia și din U.R.S.S.), Vigo Bröndal, Louis Hjelmslev (Școala lingvistică din Copenhaga), Edward Sapir, Leonard Bloomfieid (Școala lingvistică descriptivistă din S.U.A.), Noam Chomsky (Școala lingvistică transformațională din S.U.A.). v. și curént.

structuralism definitie

structuralism dex

Intrare: structuralism
structuralism substantiv neutru