Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru stropitură

STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură.
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Stropire. 2. (Concr.) Picătură, strop. – Stropi + suf. -tură.
STROPITÚRĂ, stropituri, s. f. 1. Faptul de a stropi, stropit, stropeală. Venindu-și în simțire... prin multe frecături și stropituri. DRĂGHICI, R. 21. ◊ Fig. Pilcurile de margarete și de romaniță, stropituri albe, parcă erau rîsul poienilor. SADOVEANU, E. 119. 2. (Concretizat) Picătură, strop. Găinile se suiră pe prispă la adăpost, alungate de cele dintăi stropituri reci. SADOVEANU, B. 27. Cînd o ud (planta), feresc frunzele de stropituri. La TDRG. Vremea era cam tulburată, tuna cam înfundat și începuse a pica stropituri late de ploaie. RUSSO, O. 147. ◊ Fig. Alunii, cornii, ulmii și mestecenii înfloriseră și se scuturau, pe cînd mugurii cireșilor sălbatici crăpau și arătau ca stropituri de fulgi. SADOVEANU, O. VIII 49.
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
stropitúră s. f., g.-d. art. stropitúrii; pl. stropitúri
STROPITÚRĂ s. 1. v. împroșcare. 2. v. picătură. 3. v. pată.
stropitură f. efectul stropirii.
stropitúră f., pl. ĭ. Efectu și modu de a stropi.
STROPITU s. 1. împroșcare, împroșcătură, stropire, stropit, (rar) stropeală. (~ cuiva cu noroi.) 2. pic, picătură, picur, strop, (înv.) picurătură. (O ~ de ploaie.) 3. pată, (reg.) pătătură, picătură. (O ~ de sînge, de noroi.)

stropitură definitie

stropitură dex

Intrare: stropitură
stropitură substantiv feminin