Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru strofă

STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă) și uneori prin înțeles. ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha.
STRÓFĂ, strofe, s. f. Ansamblu unitar dintr-o poezie format din mai multe versuri legate între ele prin elemente prozodice (măsură, ritm, rimă). ♦ (În tragedia greacă antică) Arie în versuri pe care o cânta o parte a corului, în timp ce evolua ritmic pe scenă. – Din fr. strophe, lat. stropha.
STRÓFĂ, strofe, s. f. Fiecare dintre diviziunile unei poezii, constînd din două sau mai multe versuri și reprezentînd de obicei o unitate de versificație. «Familia» i-a publicat o poezie de trei strofe. REBREANU, I. 62. Din totul se înalță un cîntec către soare De dragoste nespusă... O falnică poemă de strofe arzătoare. MACEDONSKI, O. I 117. Prietinul meu Negri, iubit și dulce frate, îți scriu aceste strofe din locuri depărtate. alecsandri, P. I 239. ♦ (În tragedia greacă antică, în opoziție cu antistrofă) Arie în versuri cîntată de o parte a corului (în timp ce evolua ritmic pe scenă).
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
strófă s. f., g.-d. art. strófei; pl. strófe
STRÓFĂ s.f. (În tragedia greacă antică) Partea cântată de cor în timp ce se deplasa de la stânga la dreapta scenei. ♦ Fiecare dintre diviziunile unei poezii (lirice), formată din mai multe versuri. [< gr. strophe, cf. it. strofa, fr. strophe].
STRÓFĂ s. f. 1. (în tragedia greacă antică) partea cântată de cor, precedând antistrofa și epoda. 2. fiecare dintre diviziunile unei poezii, din mai multe versuri. (< fr. strophe, lat. stropha)
STROF(O)-, -STRÓF(Ă), -STROFÍE elem. „răsucire, întoarcere, rotire, torsiune”. (< fr. stroph/o/-, -strophe, -strophie, cf. gr. strophos, strophe)
STRÓFĂ ~e f. Parte a unei opere poetice, constând din câteva versuri, ce constituie un tot unitar din punct de vedere al ritmului, rimei și sensului. /<lat. stropha, fr. strophe, it. strofa, germ. Strophe
strofă f. 1. în drama greacă: partea ce cânta corul; 2. azi, număr determinat de versuri ce formează un sens complet.
*strófă f., pl. e (vgr. strophé, d. strépho. întorc. V. ana-, apo- și cata-strofă). În vechea tragedie grecească, partea pe care o cînta coru evoluînd pe scenă. Azĭ, stanță, grupă de patru versurĭ (maĭ rar de 3, 5 orĭ 6) cu rimă încrucișată: o poezie de zece strofe.
strofă 1. (În folc. românesc). Perioadă* muzicală, alcătuită dintr-un număr determinat de rânduri melodice*, repetate în aceeași ordine. Ex. ABB este o s. alcătuită din trei rânduri melodice, care se repetă în aceeași ordine, până la terminarea textului poetic. Se cunosc mai multe tipuri de s.: binare, ternare etc., sau strofe de tip primar (un rând melodic repetat cu variații cadențiale sau în contur: AAvAc etc.), de tip binar (două rânduri melodice repetate sau nu: AB, ABB; AAB; AABB etc.), de tip ternar (ABC; AABC; AABBC etc.) etc. De remarcat că în aceeași schemă trofică pot fi turnate conținuturi variate. V. rondo. 2. V. tropar.
-STROF (-STROFĂ) „care întoarce, care răstoarnă, care rotește”. ◊ gr. strophe „răsucire, întoarcere” > fr. -strophe, germ. id., engl. id. > rom. -strof și -strofă.
-STROFĂ, v. -STROF.

strofă definitie

strofă dex

Intrare: strof (suf.)
strofă suf.
strof suf.
Intrare: strofă (subst.)
strofă subst. substantiv feminin