Dicționare ale limbii române

14 definiții pentru strivi

STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati.
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. 1. Tranz. A turti, a zdrobi, a omorî prin presare, strângere. ♦ Fig. A nimici, a distruge. 2. Tranz. și refl. A (se) îngrămădi, a (se) înghesui, a (se) îmbulzi. ♦ Fig. A copleși sau a fi copleșit de griji, necazuri, probleme. – Din sl. sutryvati.
STRIVÍ, strivesc, vb. IV. Tranz. 1. A turti, a fărîma (prin apăsare sau printr-o lovitură puternică). Cerul... era mohorît și nepăsător și se cobora foarte jos, parcă s-ar fi pus să strivească pămîntul. REBREANU, N. 68. Deschidea cutia, și luînd cîte o bomboană, o ridica în sus, se făcea c-o dă și o scăpa jos, unde o strivea imediat cu piciorul. VLAHUȚĂ, O. A. III 36. Cînd se gătea a-l strivi cu piciorul, tăunele zise... ISPIRESCU, L. 44. ♦ Fig. A nimici, a distruge. Cine e nerod să ardă în cărbuni smarandul rar Ș-a lui vecinică lucire s-o strivească în zadar? EMINESCU, O. I 83. Alexandru Lăpușneanu va sparge cuibul și va strivi acest furnicar de intriganți ce făcea și desfăcea domni. NEGRUZZI, S. I 275. 2. (Folosit mai ales la participiu) A îngrămădi, a înghesui puternic; a înăbuși; a copleși. Înădușiți, striviți de puterea noastră covîrșitoare, dușmanii căzură pînă la unul. La TDRG. La pod se-nghesuiesc să treacă deodată cai, oameni și tunuri. Se face o larmă ș-un învălmășag, de nu mai știu încotro să se miște. Toți poruncesc și nimeni n-asculiă. Unii mor striviți de-mbulzeală, alții s-azvîrle în mocirlă. VLAHUȚĂ, O. A. II 120. ◊ Refl. reciproc. Oamenii se striveau... să se uite peste umerii celor din față. DUMITRIU, N. 63. Nuntașii... au început să încure, printre norodul ce se strivea cuprins de spaimă, caii nerăbdători. GALACTION, O. I 73.
striví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 să striveáscă
striví vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. strivésc, imperf. 3 sg. striveá; conj. prez. 3 sg. și pl. striveáscă
STRIVÍ vb. 1. a stâlci, a turti, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. v. zdrobi. 3. a zdrobi, (pop.) a călca, (reg.) a pistosi. (A ~ strugurii, pentru a face mustul.) 4. v. terciui. 5. v. bate.
STRIVÍ vb. v. nimici, snopi, stâlci.
striví (-vésc, ít), vb. – A turti, a stîlci. Sl. sŭtryvati (Cihac, II, 374; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 48). – Der. strivitor, adj. (zdrobitor, apăsător).
A STRIVÍ ~ésc tranz. 1) A face să se strivească; a turti. A-și ~ un deget. 2) A omorî prin apăsare sau presare puternică. ~ o insectă. 3) fig. A face să nu mai existe; a distruge complet; a stârpi. 4) fig. A copleși de griji, necazuri, probleme. /<sl. sutryvati, sutrivati
A SE STRIVÍ pers. 3 se ~éște intranz. A-și pierde forma (prin presare, strângere, apăsare); a se turti. /<sl. sutryvati, sutrivati
strivì v. 1. a turti sub o puternică apăsare, sub o lovitură violentă; 2. fig. a prăpădi. [Sl. SŬTRYVATI, a sdrumica].
strivésc v. tr. (vsl. sŭ-tryvati, sŭ-trytĭ, sŭ-trĭeti, zdrobesc). Zdrobesc, vorbind maĭ ales de lucrurĭ micĭ: a strivi o vișină În gură, o omidă cu picĭoru. Fig. Înving, întrec, prăpădesc de tot.
strivi vb. v. SNOPI. STÎLCI.
STRIVI vb. 1. a stîlci, a turti, a zdrobi, (pop.) a stropși, a zobi, (înv. și reg.) a struci, (Ban. și Transilv.) a zdroși, (înv.) a zdruncina. (A ~ ceva dintr-un pumn.) 2. a (se) zdrobi, (înv.) a (se) smăcina. (S-a ~ de caldarîm.) 3. a zdrobi, (pop.) a călca, (reg.) a pistosi. (A ~ strugurii pentru a face mustul.) 4. a (se) storci, a (se) terciui, a (se) zdrobi, (reg.) a (se) fleciui, a (se) pistosi, (Olt. și Munt.) a (se) storcoși, (Transilv.) a (se) toroști. (Fructele s-au ~.) 5. a se bate, a se lovi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Cîteva pere s-au ~.)

strivi definitie

strivi dex

Intrare: strivi
strivi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a