Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

15 defini╚Ťii pentru strig─âtor

STRIG─éT├ôR, -O├üRE, strig─âtori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strig─â; fig. care se remarc─â, iese ├«n eviden╚Ť─â (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ÔŚŐ Expr. Strig─âtor la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebit─â, care revolt─â, indigneaz─â sau despre ceva care trebuie luat neap─ârat ├«n seam─â, care este evident. 2. S. m. (├Änv. ╚Öi pop.) Crainic, vestitor. ÔÇô Striga + suf. -─âtor.
STRIG─éT├ôR, -O├üRE, strig─âtori, -oare, adj., s. m. 1. Adj. Care strig─â; fig. care se remarc─â, iese ├«n eviden╚Ť─â (mai ales prin aspecte sau efecte negative); izbitor; evident. ÔŚŐ Expr. Strig─âtor la cer, se spune despre ceva de o gravitate deosebit─â, care revolt─â, indigneaz─â sau despre ceva care trebuie luat neap─ârat ├«n seam─â, care este evident. 2. S. m. (├Änv. ╚Öi pop.) Crainic, vestitor. ÔÇô Striga + suf. -─âtor.
STRIGĂTÓR1, strigători, s. m. (Învechit și arhaizant) Crainic, vestitor. Se duseră deci strigători și spre soare-apune și spre soare-răsare și vestiră pretutindeni hotărîrea împărătească. VISSARION, B. 19.
STRIG─éT├ôR2, -O├üRE, strig─âtori, -oare, adj. Care strig─â; fig. care se face remarcat (mai ales prin aspecte negative); evident, izbitor. Umilirea na╚Ťional─â nu mai era a╚Öa de strig─âtoare. IBR─éILEANU, SP. CR. 84. ÔŚŐ Expr. Strig─âtor la cer = care se afirm─â cu putere, care trebuie neap─ârat luat ├«n seam─â. P─â╚Öii mai departe spre ├«ndeplinirea altor lipsuri, deopotriv─â strig─âtoare la cer. HOGA╚ś, M. N. 171. Dreptatea mea e strig─âtoare la cer. VLAHU╚Ü─é, O. A. III 7.
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; adj. f. sg. și pl. strigătoáre
strigătór adj. m., s. m., pl. strigătóri; f. sg. și pl. strigătoáre
STRIG─éT├ôR adj. v. intens, izbitor, strident, tare, ╚Ťip─âtor, violent.
STRIGĂTÓR s. v. crainic, mesager, sol, trimis, vestitor.
STRIG─éT├ôR1 ~o├íre (~├│ri, ~o├íre) 1) Care strig─â. 2) fig. Care se deosebe╚Öte net (mai ales prin tr─âs─âturi negative). ÔŚŐ ~ la cer a) care este extrem de revolt─âtor; care treze╚Öte indignare; b) care se cere a fi luat neap─ârat ├«n seam─â. /a striga + suf. ~─âtor
STRIG─éT├ôR2 ~i m. ├«nv. Persoan─â care anun╚Ťa cu voce tare unele ╚Ötiri; crainic; vestitor. /a striga + suf. ~─âtor
strigător a. 1. care strigă; 2. fig. care excită a se plânge tare: nedreptate strigătoare.
strig─ât├│r, -o├íre adj. Care strig─â. Fig. care-╚Ť─ş sparge urechile: o voce strig─âtoare. Care te face s─â strigi ├«n gura mare cer├«nd dreptate: o nedreptate strig─âtoare la cer. Care-╚Ť─ş atrage aten╚Ťiunea prea tare (fr. criard): o mitocan─â cu o rochie de o coloare strig─âtoare.
strigător adj. v. INTENS. IZBITOR. STRIDENT. TARE. ȚIPĂTOR. VIOLENT.
strig─âtor s. v. CRAINIC. MESAGER. SOL. TRIMIS. VESTITOR.
strig─âtor la cer expr. 1. revolt─âtor, de o deosebit─â gravitate. 2. evident, v─âdit; imposibil de trecut cu vederea.

Strig─âtor dex online | sinonim

Strig─âtor definitie

Intrare: strig─âtor (adj.)
strig─âtor adjectiv
Intrare: strig─âtor (s.m.)
strig─âtor substantiv masculin