Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

12 defini╚Ťii pentru strident

STRID├ëNT, -─é, striden╚Ťi, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascu╚Ťit ╚Öi puternic, p─âtrunz─âtor; lipsit de armonie, nepl─âcut la auz. ÔÖŽ P. gener. Nepl─âcut, sup─âr─âtor; ╚Öocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este ├«n armonie cu culorile ├«nconjur─âtoare; prea aprins, prea viu, b─ât─âtor la ochi; ╚Ťip─âtor. ÔÇô Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.
STRID├ëNT, -─é, striden╚Ťi, -te, adj. 1. (Despre sunete; adesea adverbial) Care este ascu╚Ťit ╚Öi puternic, p─âtrunz─âtor; lipsit de armonie, nepl─âcut la auz. ÔÖŽ P. gener. Nepl─âcut, sup─âr─âtor; ╚Öocant, izbitor. 2. (Despre culori) Care nu este ├«n armonie cu culorile ├«nconjur─âtoare; prea aprins, prea viu, b─ât─âtor la ochi; ╚Ťip─âtor. ÔÇô Din fr. strident, lat. stridens, -ntis.
STRID├ëNT, -─é, striden╚Ťi, -te, adj. 1. (Despre sunete) Lipsit de armonie, nepl─âcut la auz, ascu╚Ťit, t─âios, p─âtrunz─âtor. P├«n─â departe ├«n mijlocul p─âdurii se aude huruitul greoi al ro╚Ťii ╚Öi scr├«╚Önetul strident al fer─âstraielor. BOGZA, C. O. 129. [Ma╚Öina] se apropia ├«n goan─â, cu gemete stridente de siren─â. REBREANU, R. II 31. Fanfara repeta acelea╚Öi note stridente ce ├«nso╚Ťesc toasturile, urmate de ┬źura┬╗ ╚Öi mai stridente. D. ZAMFIRESCU, R. 192. ÔŚŐ Fig. Figuri ale literaturii noastre... ├«mi ceteau articole de critic─â a╚Öa de lungi ╚Öi a╚Öa de pu╚Ťin bune; poezii a╚Öa de palide urmate ├«ndat─â de articole ─â╚Öa de stridente. SADOVEANU, E. 105. ÔŚŐ (Adverbial) Din satul pe care il l─âsam devale biruia, strident, ca ni╚Öte chem─âri de leb─âd─â, sc├«r╚Ť├«itul cumpenelor de la f├«nt├«ni. GALACTION, O. I 101. Pocniturile piciorului de lemn r─âsun─â strident pe cimentul peronului golit de lume. SAHIA, N. 56. Tot mai strident s-aud c├«nt├«nd coco╚Öii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 15. 2. (Despre culori) Care nu este ├«n armonie cu culorile ├«nconjur─âtoare, prea aprins, prea viu; b─ât─âtor la ochi. V. ╚Ťip─âtor. Ro╚Öu strident.
strid├ęnt adj. m., pl. strid├ęn╚Ťi; f. strid├ęnt─â, pl. strid├ęnte
strid├ęnt adj. m., pl. strid├ęn╚Ťi; f. sg. strid├ęnt─â, pl. strid├ęnte
STRID├ëNT adj. 1. v. nearmonios. 2. ascu╚Ťit. (Scotea sunete ~.) 3. ╚Ťip─âtor. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, ╚Ťip─âtor, violent, (rar) strig─âtor, (fran╚Ťuzism) criant. (Culori, nuan╚Ťe ~.)
STRID├ëNT, -─é adj. (Despre sunete) Ascu╚Ťit, tare, ╚Ťip─âtor, p─âtrunz─âtor; (p. ext.) nepl─âcut, sup─âr─âtor. ÔÖŽ (Despre culori) B─ât─âtor la ochi, ╚Ťip─âtor. ÔÖŽ (Fig.) Izbitor. [< fr. strident, cf. lat. stridere ÔÇô a ╚Ťipa].
STRID├ëNT, -─é adj. 1. (despre sunete) ascu╚Ťit, tare, ╚Ťip─âtor, p─âtrunz─âtor; (p. ext.) nepl─âcut, sup─âr─âtor. 2. (despre culori) b─ât─âtor la ochi, ╚Ťip─âtor, distonant. ÔŚŐ (fig.) izbitor. (< fr. strident, lat. stridens)
STRIDENT ~t─â (~╚Ťi, ~te) 1) ╚Öi adverbial (despre sunete, strig─âte, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternic─â ╚Öi nepl─âcut─â; ╚Ťip─âtor. 2) (despre culori) Care este foarte viu; b─ât─âtor la ochi; ╚Ťip─âtor; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente
strident a. ce dă un sunet șuerător și răsbitor.
*strid├ęnt, -─â adj. (lat. stridens, -├ęntis). Ascu╚Ťit ╚Öi strig─âtor: zgomot strident, voce strident─â.
STRIDENT adj. 1. discordant, disonant, distonant, nearmonios. (Sunete ~.) 2. ascu╚Ťit. (Scotea sunete ~.) 3. ╚Ťip─âtor. (Un glas ~.) 4. intens, izbitor, tare, ╚Ťip─âtor, violent, (rar) strig─âtor. (Culori, nuan╚Ťe ~.)

Strident dex online | sinonim

Strident definitie

Intrare: strident
strident adjectiv