strict definitie

14 definiții pentru strict

STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus.
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. ◊ Expr. (Adverbial) (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil. ♦ Precis, exact. – Din fr. strict, lat. strictus.
STRICT, -Ă, stricți, -te, adj. Care are un caracter absolut, care trebuie respectat, executat, aplicat în chip riguros, fără abatere, fără excepție; p. ext. sever, aspru. [Magistratul] a pus sub strictă supraveghere tot satul Călmățui, delegînd cu asta doi agenți iscusiți. POPA, V. 95. Voiajase tot timpul tăcut și ghemuit într-un colț... păstrînd cel mai strict incognito. GANE, N. III 184. Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. ◊ (Adverbial) Ambele noastre popoare, păzind strict condițiunile păcii, considerau totdauna tractatul ce ne leagă a fi un izvor de putere. HASDEU, I. V. 196. ◊ Loc. adj. (Despre legi) De strictă interpretare = care nu poate fi interpretat prea larg, ci numai în litera legii. ◊ Expr. (A fi) strict necesar = (a fi) indispensabil pentru îndeplinirea unui anumit scop. ◊ (Substantivat) Strictul necesar v. necesar.
strict adj. m., pl. stricți; f. stríctă, pl. strícte
strict adj. m., pl. stricți; f. sg. stríctă, pl. strícte
STRICT adj., adv. 1. adj. aspru, riguros, sever, strașnic, (rar) strâns. (O disciplină ~; un regim alimentar ~.) 2. adj. exact, precis, riguros, științific. (O definire ~.) 3. adv. minim. (Sortiment ~ necesar.)
STRICT, -Ă adj. 1. Care nu admite excepție, abatere; riguros, exact; (p. ext.) sever, aspru. 2. (Despre organe vegetale) Tare, rigid. [Cf. fr. strict, lat. strictus < stringere – a strânge].
STRICT, -Ă adj. 1. care nu admite excepție, abatere; riguros; exact; (p. ext.) sever, aspru. 2. (bot.; despre organe) tare, rigid. 3. (mat.) inegalitate ~ă = atribut a două elemente ale unei mulțimi, în care s-a definit o relație de ordine, comparabile și neegale. (< fr. strict, lat. strictus)
strict (-tă), adj. – Riguros, Fr. strict. – Der. strictețe, s. f. (rigurozitate).
STRICT1 adv. Cu strictețe; în mod sever. Fumatul este ~ interzis.(A fi) ~ necesar a fi absolut trebuincios; a fi indispensabil. /<fr. strict, lat. strictus
STRICT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre prescripții și despre alte acțiuni codificate) Care necesită a fi respectat întocmai; aplicat în conformitate cu prevederile de rigoare; sever. Regim ~. Evidență ~ tă.(În) sensul ~ al cuvântului în sensul de bază, cel principal, al cuvântului. 2) Care exclude orice abatere de la normă; exigent în aplicarea regulilor; aspru; sever. /<fr. strict, lat. strictus
strict a. 1. strâns și riguros: datorie strictă; 2. foarte exact și foarte sever: om strict.
*strict, -ă adj. (lat. stricfus, strîns). Riguros: regulă strictă. Sever, exact: om strict în afacerĭ. Adv. Cu stricteță: strict oprit.
STRICT adj. 1. aspru, riguros, sever, strașnic, (rar) strîns. (O disciplină ~; un regim alimentar ~.) 2. exact, precis, riguros, științific. (O definire ~.) 3. minim. (Sortiment ~ necesar.)

strict dex

Intrare: strict
strict adjectiv