strechea definitie

2 intrări

26 definiții pentru strechea

STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche.
STRÉCHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche.
STRÉCHE s. f. Nume dat mai multor specii de insecte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în forma strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru-sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți în corpul vitelor cornute mari (Hypoderma bovis); b) (și în forma strechea-oilor) insectă mică de culoare galbenă-cenușie, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis); c) (și în forma strechea-cailor) insectă de culoare albă-cenușie, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor (Gastrophilus equi). Gloaba necheza și da cu picioarele de parcă o înțepa strechea sub coadă. STĂNOIU, C. I. 137. În ziua următoare își aduse și pe un frate mai mic să-i ajute la paza boilor. Spuse acasă că de acum începe strechea și singur nu mai răzbește. AGÎRBICEANU, S. P. 115. ◊ Fig. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... din stînga, țîșnind de pe o uliță îngustă, cu gloabele împunse de strechea zăpușelii și a vîntoaselor. C. PETRESCU, A. R. 18. ♦ Neliniște provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva, a lovi (sau a apuca) pe cineva strechea sau a fugi ca apucat de streche = (despre animale) a fi atacat de streche, a da semne de neliniște, (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastîmpăr. De cînd se întorsese la Arnoteni parcă dase în el strechea. Se ducea, venea, intra și ieșea pe toate ușile, s-ar fi zis că nu era unul singur. M. I. CARAGIALE, C. 147. Cum văd, toată lumea se-nsoară aici – i-a lovit strechea. La TDRG. Într-o zi iar apucă pe Sgîmboi strechea tocmai cînd prășea un pogon de pămînt. POPESCU, B. III 142. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați... – Dar ce, măre, să mai fie și asta? strigau unii din drumeți, ne-ncercați la seama cailor. Or că strechea a dat într-înșii? ODOBESCU, S. I 162. Ce i-o apucat de aleargă ca niște nebuni?... Să giuri că o lovit strechea pe tot satu. ALECSANDRI, T. I 187. – Variantă: stréchie, strechii (CREANGĂ, A. 73, ALECSANDRI, T. 939), s. f.
STRECHEÁ, strechez, vb. I. Intranz. (Mai ales la pers. 3; despre animale, rar despre oameni) A porni în goană nebună, speriat (sau ca și cum ar fi speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație. V. căpia. (Cu pronunțare regională) Dară hargatul, cînd au fost pe la prînzul cel mare, au început iarăși a străchea și au ținut tot o fugă pînă acasă. SBIERA, P. 239. Vrei să-ți spun una și bună?... Ai strechet la bătrînețe... ALECSANDRI, T. 1276.
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
strecheá (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strecheáză
stréche s. f., g.-d. art. stréchei; pl. stréche
strecheá vb., ind. prez. 1 sg. strechéz, 3 sg. și pl. strecheáză
STRÉCHE s. (ENTOM.) 1. (Hypoderma bovis) (reg.) bâză, bâzdară, boanză, bonzar, bonză, sclepț, musca-boului, muscă-de-bâzai, muscă-de-bâzăit, muscă-de-bâzdărit, muscă-de-marhă. 2. (Oestrus ovis) (reg.) mușiță, (înv., în Transilv.) sclepț.
STRÉCHE s. v. tăun.
STRECHEÁ vb. (MED. VET.) (reg.) a bâzdări. (O vită care a ~.)
STRECHEÁ vb. v. aliena, înnebuni, sminti, țicni.
STRECHEA-CÁILOR s. v. musca-calului.
stréche (-chi), s. f.1. Varietate de tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureală. – Megl. streaclă. Lat. *oestrĭcŭlus < oestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strĕkati „a înțepa”, strĕkŭ „țînțar”, cf. sb. strk „tăun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, căci în rom. grupul cl este în mod sigur primitiv (cf. megl.) și că numai elementele lat. prezintă trecerea lui cl › chi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni în goană, despre animalele înțepate de tăuni; a fugi, a înnebuni).
STRÉCHE ~ f. 1) Insectă hematofagă, de talie medie sau mare, păroasă, care înțeapă vitele cornute și caii, sugându-le sângele. ~ea vitelor. 2) Spaimă, neliniște provocată animalelor de aceste insecte. ◊ A fugi ca de ~ a fugi de ceva ca de un lucru înspăimântător. A apuca ~ea pe cineva (sau a da ~ea în cineva) a) a deveni (brusc) foarte agitat, ca urmare a reacției la înțepătura strechei; b) a se purta straniu; a deveni expansiv (fără motiv aparent). 3) Acces de furie, de isterie. [G.-D. strechei] /<sl. strĕku
A STRECHEÁ pers. 3 ~ză intranz. 1) (despre animale) A fugi înțepat sau ca înțepat de streche. 2) fig. pop. A se comporta în mod straniu, neobișnuit. 3) fig. A da semne de nebunie. /Din streche
streche f. 1. insectă foarte periculoasă care bântue calul, oaia, boul (Oestrus): vitele cum aud vara sbârnăitul strechii, pun coada pe spinare și fug orbește în părțile mai umbroase și umede; de aci locuțiunea a da strechea în, a o lua năpraznic la fugă, a înnebuni; 2. fig. furie mare, fugă nebună, nebunie; baba, strechie de dor AL. [Slav. STRĬEKŬ].
stréche (vest) și stréchie (est) f. (vsl. strĭekŭ, țînțar, strŭkŭ, țîntar, strĭeka, stimul, bold, strĭekati, a împunge, a îmboldi. V. stricnesc). Un fel de muscă mare care împunge vitele vara și le face să fugă ca turbate (căutînd răcoarea și umezeala) numaĭ cît aud zbîrnîĭtu eĭ (hypoderma bovis cu varietatea oestrus ovis). Fig. Furie subită: par’c’a dat (saŭ: a intrat) strechia’n el! – Strechia îșĭ depune oŭăle în pelea spinăriĭ vitelor, unde râmîn toată ĭarna formînd niște unflăturĭ ca niște nucĭ, din care, pin Maĭ saŭ Ĭuniŭ, ĭese strechia supt formă pe ninfă și cade pe pămlnt. Aci se îmbracă într’o scoarță groasă (gogoașă), din care, peste vre-o patru săptămînĭ, ĭese strechia adultă. Ca să fie ferite vitele de această suferință e bine să li se ungă spinarea cu apă sărată saŭ cu untură de pește. V. tăun.
streche s. v. TĂUN.
STRECHE s. (ENTOM.) 1. (Hypoderma bovis) (reg.) bîză, bîzdară, boanză, bonzar, bonză, sclepț, musca-boului, muscă-de-bîzai, muscă-de-bîzăit, muscă-de-bîzdărit, muscă-de-marhă. 2. (Oestrus ovis) (reg.) mușiță, (înv., în Transilv.) sclepț.
strechea vb. v. ALIENA. ÎNNEBUNI. SMINTI. ȚICNI.
STRECHEA vb. (MED. VET.) (reg.) a bîzdări. (O vită care a ~.)
strechea-cailor s. v. MUSCA-CALULUI.
a da strechea în cineva expr. 1. a se purta ciudat. 2. a se agita fără motiv, a nu avea astâmpăr.

strechea dex

Intrare: streche
streche substantiv feminin
Intrare: strechea
strechea verb grupa I conjugarea a II-a