strai definitie

25 definiții pentru strai

STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec.
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă care susține un arbore de navă, împiedicându-l să se încline spre pupă. – Din it. straglio.
STRAI1, straie, s. n. (Pop.) Haină, îmbrăcăminte, veșmânt. – Et. nec.
STRAI2, straiuri, s. n. Parâmă de oțel sau de cânepă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. – Din it. straglio.
STRAI1, straie, s. n. (Mai ales la pl.) Haine, îmbrăcăminte, veșminte. Muncitorii în straie albe se arătau la marginea satului. SADOVEANU, O. VI 335. Se gătise cu straiele cele mai bune, își pusese imineii de piele de vițel. CAMIL PETRESCU, O. I 70. Își îmbrăca copiii cu straie curate. C. PETRESCU, S. 64. Ține-ascuns Sub straiul picurînd de ploi, Pe cel mai bun dintre eroi... Pe Fulger mort! COȘBUC, P. I 145. ◊ (În comparații) În livada întinsă intrase o pace adîncă și arborii stăteau în soare ca într-un strai de spumă de argint. SADOVEANU, O. V 413. Singurică-n cămăruță, brațe albe eu întinz Și mă-mbrac în părul galben, ca în strai ușor țesut. EMINESCU, O. I 80. ◊ (Poetic) În fund se înălțau munți nelămuriți în veșnicul lor strai de pîclă. SADOVEANU, O. VIII 135. Raza lunii visătoare Din argint îi țese straie. CERNA, P. 128. Și ce sarbăd mi-i cuvîntul, de cînd sufletul meu poartă Strai țesut la umbra grijii, plîns ursit de-o viață moartă. PĂUN-PINCIO, P. 85. ♦ (Regional) Cergă, velință, pătură. – Pl. și: straiuri (TUDORAN, P. 392).
STRAI2, straiuri, s. n. Parîmă cu care se leagă partea superioară a catargului și se fixează de proră.
strai1 (haină) (pop.) s. n., pl. stráie
strai2 (parâmă) s. n., pl. stráiuri
!stráiul-broáștei (plantă) (reg.) s. n. art.
strai (haină) s. n., pl. stráie
strai (parâmă) s. n., pl. stráiuri
stráiul-broáștei s. n.
STRAI s. v. haină.
STRAI s. v. cergă, cuvertură, învelitoare, pătură, velință.
STRAIUL-BROÁȘTEI s. v. mătasea-broaștei.
STRAI s.n. (Mar.) Parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. [< it. straglio].
STRAI s. n. (mar.) parâmă cu care se leagă partea superioară a catargului de proră. (< it. straglio)
strái (-ie), s. f.1. Manta. – 2. Cuvertură. – 3. Haină, veșmînt. – 4. (Mold.) Laibăr, mintean. – Mr. strańu. Slov. srajca „îmbrăcăminte”, din sl. sraka, sračica, probabil că cuvîntul sl. a fost considerat ca un dim., cf. dim. rom. străițe „hăinuță”, de unde prin regresiune, forma actuală. Mr. ar putea fi cuvînt diferit, dar oricum sl., cf. sb. tranja, tralje „zdrențe”. Der. de la un lat. *sternium (Tiktin) sau din lat. stramen (DAR, s. v. grui) pare incertă. Cf. și triest., friul. straja „așternut de paie pentru turmă” pe care Serra, Dacor., IX, 192, îl derivă din lat. stragulum, dar care ar putea fi la fel de bine cuvînt sl.Der. străios, adj. (înv., zdrențăros), care pare să indice aceeași sursă sl., bg. tranja.
STRAI1 ~e n. mai ales la pl. pop. Obiect de îmbrăcăminte; haină. Un rând de ~e. [Monosilabic] /Orig. nec.
STRAI2 ~iuri n. Parâmă folosită pentru fixarea părții superioare a catargului de proră. /<it. stagilo
straiu n. 1. pătură lățoasă de lână de învelit noaptea; 2. pl. Mold. haine, țoale: îmbrăcat în straie nemțești CR.; straiu de purpură și aur peste țarina cea grea EM. [Banat straniu: de origină necunoscută].
straĭ m., pl. ĭe, rar urĭ (orig. neșt. Cp. cu haĭnă și țol). Învălitoare (pătură) lățoasă. Est. Așternut de pat: mîța s’a ascuns în straĭe. Haĭne: straĭe de sărbătoare.
strai s. v. CERGĂ. CUVERTURĂ. ÎNVELITOARE. PĂTURĂ. VELINȚĂ.
STRAI s. haină, îmbrăcăminte, veșmînt, (pop. și fam.) buleandră, țoală, (reg.) rufă, (Transilv. și Maram.) halub, (depr.) hanță. (Ia-ți un ~ pe tine.)
straiul-broaștei s. v. MĂTASEA-BROAȘTEI.

strai dex

Intrare: strai (haină)
strai 1 pl. -e substantiv neutru
strai 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: strai (parâmă)
strai 2 pl. -uri substantiv neutru
Intrare: straiul-broaștei
straiul-broaștei (numai) singular substantiv neutru articulat