strașnic definitie

17 definiții pentru strașnic

STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, puternic; extraordinar, nemaipomenit. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă ideea de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ.
STRÁȘNIC, -Ă, strașnici, -ce, adj., adv., s. m. I. Adj. (Exprimă ideea de superlativ) 1. Foarte bun, minunat; foarte mare; foarte puternic; extraordinar, nemaipomenit. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimântător; grozav, cumplit, teribil. ♦ Foarte sever, foarte aspru. II. Adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, teribil. 2. (Legat de un adj. prin prep. „de”, exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus. III. S. m. Specie de ferigă din regiunea montană (Asplenium trichomanes). – Din sl. strašĭnŭ.
STRÁȘNIC2, strașnici, s. m. Plantă erbacee care crește prin crăpăturile stîncilor calcaroase și prin văile dintre munți (Asplenium Trichomanes). Strașnicul e o plantă ce crește prin făget. ȘEZ. XV 128.
STRÁȘNIC1 adv. 1. (Foarte) tare, (foarte) mult, grozav, teribil. Cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot ce întîlnește în cale. CARAGIALE, O. II 165. Mama... strașnic se mai bucura cînd se întîmpla oaspeți la casa noastră și avea prilej să-și împartă pînea cu dînșii. CREANGĂ, A. 11. Împăratul Constantin... se deprinsese strașnic a despuia fără rușine capetele de operă ale lumei, ca să-și împodobească cu ele Constantinopolea sa. ODOBESCU, S. III 72. O, cum fulgeră de strașnic! NEGRUZZI, S. I 58. 2. (Legat de un adjectiv prin prep. «de» exprimă raportul de superlativ) Foarte, extraordinar, nespus, grozav. Rarița era strașnic de uimită de îndrăzneala mea. SADOVEANU, O. VIII 53. Șeful vămii, un sanchiu bătrîn, strașnic de formalist. BART, S. M. 82. Cînd iaca al treilea drac i se înfățișează înainte, c-un buzdugan strașnic de mare în mînă, pe care îl trîntește la pămînt. CREANGĂ, P. 55.
STRÁȘNIC3, -Ă, strașnici, -e, adj. 1. (Exprimă raportul de superlativ) Extraordinar, nemaipomenit. Nu, zău, ia spune drept, măi Grigoriță, mai mîncat-ai tu de cînd ești un borș așa de strașnic? HOGAȘ, DR. 240. Să întindem o masă strașnică în fundul grădinii. DELAVRANCEA, H. T. 133. Era ger strașnic în dimineața aceea de pe la mijlocul lui decembrie. VLAHUȚĂ, O. A. II 12. Stăpîna acestei slujnice era... o vrăjitoare strașnică, care închega ape și care știa toate drăcăriile de pe lume. CREANGĂ, P. 96. 2. Îngrozitor, înfiorător, înspăimîntător; grozav, cumplit, teribil. Acești trei zmei avea trei femei, carile era încă mai strașnice și mai grozave decît bărbații lor, pentru că ele nu se lupta voinicește, cu puterea, ci muierește, cu prifăcătoria. SBIERA, P. 104. Întru vederea grozavei priveliști, ea slobozi un țipet strașnic și leșină. NEGRUZZI, S. I 157. 3. Sever, strict, riguros, aspru. Lăsase acasă două calfe, cu poruncă strașnică să-i ascundă cum vor ști mai bine cojoacele rămase. GALACTION, O. I 277. Împăratul a pus niște slujbași ai dracului de strașnici și de aspri pentru unii ca noi. ISPIRESCU, L. 368. Disciplina la moldoveni era foarte strașnică. BĂLCESCU, O. I 122. – Variantă: strájnic, -ă (CARAGIALE, O. I 133) adj.
stráșnic1 adj. m., pl. stráșnici; f. stráșnică, pl. stráșnice
stráșnic2 (plantă) s. m., pl. stráșnici
stráșnic adj. m., s. m., pl. stráșnici; f. sg. stráșnică, pl. stráșnice
STRÁȘNIC s. (BOT.; Asplenium trichomanes) (reg.) feregea, fericuță, pocitoc, teișor, acul-pământului, dorul-Maicei-Preceste, ferigă-măruntă, părul-doamnei, părul-Maicii-Domnului.
STRÁȘNIC adj. 1. v. cumplit. 2. v. puternic. 3. v. zdravăn. 4. v. bun. 5. v. riguros.
stráșnic (-că), adj.1. Teribil, de temut. – 2. Violent, sever, dur. Sl. strašinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 373; Pușcariu, Dacor., VII, 466), cf. pol. strasznik (monstru). – Der. strașnic, s. m. (specie de ferigă, Asplenium trichomanes), din bg. strašnik; strășnici, vb. (a trata cu asprime; a maltrata); strășnicie, s. f. (severitate, asprime; tenacitate; groază); năstrușnic, adj. (violent, teribil), cu pref. expresiv.
STRÁȘNIC ~că (~ci, ~ce) și adverbial 1) Care înspăimântă; îngrozitor; înfiorător; groaznic; sinistru. Măcel ~. 2) Care este neobișnuit (ca proporții, intensitate etc.); amarnic; grozav; extraordinar. Ger ~. 3) Care este deosebit de aspru, de strict. Disciplină ~că. /<sl. strašinu
strașnic a. 1. sever: oștire supusă la disciplină strașnică BĂLC.; 2. fam. grozav: o bătaie strașnică. [Slav. STKAȘĬNIKŬ, om grozav (din STAȘĬNŬ, teribil)].
2) stráșnic m. (bg. strašnik). Un fel de ferigă (asplénium trichomanes).
1) stráșnic, -ă adj. (vsl. strašinu, teribil, oribil, fricos, strašnikŭ, om fricos, d. strakŭ, groază; bg. strašen, rus. strašnyĭ). Teribil (mare, intens, valoros, viteaz): disciplină, oaste, ploaĭe, beție strașnică, om strașnic (în hărnicie, severitate, știință). Adv. A bea strașnic, aicĭ e strașnic de bine. – Și strajnic (vest).
STRAȘNIC adj. 1. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, groaznic, grozav, infernal, înfiorător, îngrozitor, înspăimîntător, năprasnic, teribil, (Transilv.) pogan, (fig.) îndrăcit, turbat. (O vijelie ~.) 2. aprig, intens, mare, puternic, tare, violent, zdravăn. (Un ger ~.) 3. grozav, teribil, zdravăn, (fam.) sfînt, (fig.) sănătos. (I-a tras o bătaie ~.) 4. bun, grozav, zdravăn. (Un somn ~ l-a refăcut.) 5. aspru, riguros, sever, strict, (rar) strîns. (O disciplină ~; un regim alimentar ~.)
STRAȘNIC s. (BOT.; Asplenium trichomanes) (reg.) feregea, fericuță, pocitoc, teișor, acul-pămîntului, dorul-Maicei-Preceste, ferigă-măruntă, părul-doamnei, părul-Maicii-Domnului.

strașnic dex

Intrare: strașnic (adj.)
strașnic adjectiv
Intrare: strașnic (s.m.)
strașnic substantiv masculin