străvechi definitie

10 definiții pentru străvechi

STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține Antichității sau preistoriei. – Pref. stră- + vechi.
STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. Care datează de foarte multă vreme; foarte vechi. ♦ (Prin exagerare sau glumeț) Vechi, uzat. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii, care aparține antichității sau preistoriei. – Stră- + vechi.
STRĂVÉCHI, -E, străvechi, adj. 1. (Despre lucruri) Care datează de foarte multă vreme, există din timpuri îndepărtate; foarte vechi. Poate să fie și o durere străveche care apasă sufletele. REBREANU, R. I 44. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. Dar văd că m-am depărtat de scopul ce mi-am propus, care este a-ți arăta o descoperire ce am făcut într-un străvechi manuscris, în care am cetit următoarele... NEGRUZZI, S. I 269. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Vechi, uzat. Adus de spate, cu mînile pe genunchi, sta apăsat de o durere mare, învălit în bunda neagră, străveche. SADOVEANU, O. VII 371. Chiar atunci apăru în ușă și Rogojinaru, cu o țigară de foi între dinți, cu o umbrelă străveche la subțioară. REBREANU, R. I 42. ♦ (Rar, despre oameni) Foarte bătrîn. Jandarii au biruit... scoțînd pe imaș moșnegi străvechi în durligile goale, oameni care zăceau în bulendre de ani. CAMILAR, N. II 148. 2. Care datează din epocile vechi sau primitive ale omenirii; care aparține antichității sau preistoriei. Sus pe stîncă-n noapte-adîncă Un castel străvechi se vede. IOSIF, T. 74. Ș-acum luna argintește tot Egipetul antic; Ș-atunci sufletul visează toat-istoria străveche. EMINESCU, O. I 45. Animale dispărute, ce s-au găsit... gravate cu sula de către oamenii străvechi, cari în timpii perioadei glaciare a Europei se adăposteau în peșterile de la Madeleine. ODOBESCU, S. III 79.
străvéchi adj. m., f. străvéche, art. străvéchea, g.-d. art. străvéchii; pl. m. și f. străvéchi, art. m. străvéchii
străvéchi adj. m., f. străvéche, art. străvéchea, g.-d. art. străvéchii; pl. m. și f. străvéchi
STRĂVÉCHI adj. 1. (livr.) imemorabil, imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. v. arhaic. 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun. 5. v. bătrân.
STRĂVÉCHI ~e (~i) Care este moștenit de la strămoși; transmis prin moștenire; strămoșesc; străbun. Vremuri ~. Așezare ~e. /stră- + vechi
străvechiu a. foarte vechiu: sufletul visează toată istoria străveche EM.
străvéchĭ, -che adj. (stră- și vechĭ). Foarte vechĭ, de secule și mileniĭ: timpurĭ străvechĭ.
STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. arhaic, primitiv, vechi. (Civilizații ~.) 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun, (înv.) străbunesc. (O datină ~.) 5. bătrîn, vechi, (fig.) cărunt. (Prin codrii cei ~.)

străvechi dex

Intrare: străvechi
străvechi